Kelemen Hunor, despre propunerea de MUTARE a datei Paștelui: „Sunt de acord, dar nu ține de mine”
This browser does not support the video element.
Kelemen Hunor, vicepremier și președinte UDMR, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta este de acord cu mutarea datei Paștelui, însă spune că acest lucru nu ține de el. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
„Sunt de acord cu mutarea Paștelui, dar nu eu trebuie să fiu de acord, ci Biserica Ortodoxă. Așa cum am înțeles de la oamenii care se pricep la chestia asta, nu ar fi o problemă din punct de vedere dogmatic”, a explicat acesta.
Conform președintelui UDMR, lucrurile s-au mai schimbat în ceea ce privește Peștele, însă maghiarii au păstrat obiceiurile și tradițiile. „Unul dintre ele este faptul că oamenii merg la biserică în a doua zi de Paște. Merg la biserică și în noaptea de Înviere. Dacă privește imaginile de duminică, când merg oamenii să sfințească mâncarea, vezi că mai există un procentaj mare care merge la biserică. Sărbătoream Paștele și pe vremea comunismului. Poate nu era o mulțime așa mare care mergea la slujbă, însă se duceau destui”, a adăugat Kelemen Hunor.
„În familia noastră nu există nimic nou la masa de Paște”
„În familia mea avem mielul, drobul, șunca fiartă, cozonac (cu nucă și mac). Nu s-a schimbat nimic. În schimb, vinul este mai bun, la fel și cafeaua. Luni, în a doua zi de Paște, este un obicei cu stropirea fetelor de măritat sau a soțiilor”, a încheiat acesta.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”