Mirel Palada: „Călin Georgescu nu mai are cum să fie OPRIT”

Publicat: 02 12. 2024, 12:33

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, sociologul Mirel Palada a subliniat că voturile recente au întărit tendințele suveraniste și au legitimat opțiunea pro-Georgescu, afirmând că nu există posibilitatea de a anula rezultatul și că este mai bine să se accepte ordinea stabilită prin vot.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Mirel Palada a subliniat că votul de la primul tur a întărit tendințele suveraniste, iar votul recent a consolidat această direcție, legitimizând opțiunea pro-Georgescu pentru săptămâna viitoare. El a evidențiat un „cerc virtuos” în care fiecare vot se susține reciproc, subliniind claritatea acestei dinamici în contextul politic actual.

„Votul de la primul tur a venit să potențeze votul suveranist. Iar la rândul său, votul de astăzi, care a fost un vot puternic suveranist, vine să legitimeze și să potențeze opțiunea pro-Georgescu de săptămâna viitoare, se ajută unul pe altul într-un cerc virtuos. E clară chestia asta. ”, menționează Palada.

Mirel Palada: „Nu mai au cum să anuleze rezultatul”

Palada a afirmat că nu există posibilitatea de a anula rezultatul votului. El a menționat intervenția lui Toni Greblă, care a cerut accelerarea numărătorii voturilor, sugerând confuzie asupra ordinii candidaților, dar semnalele au fost clare, iar alegerile, consideră Palada, vor continua.

„Nu mai au cum să anuleze rezultatul, va fi o batistă pe țambal. Deja au început să apară primele semnale. A fost Toni Greblă genial ieri sau astăzi, când a venit să spună Domnule, grăbiți-vă cu numărătoarea. A că nu știi pe cine să punem pe primele două locuri.”, spune Palada.

Palada a declarat că, deși este prudent să nu excludă nimic în politica românească, semnalele recente sugerează că se va accepta rezultatul votului fără intervenții. El a subliniat că și oficialii americani au recomandat să se respecte ordinea naturală a votului, sugerând că este mai bine să se lase lucrurile așa cum au fost stabilite prin vot.

„Tind să fiu precaut să spun orice e posibil în România, dar pe de altă parte, ultimele cele mai recente semnale vin să spună că o să se pună batista pe țambal și o las-o așa cum a căzut. Au venit și americanii să zică băi, nu vă băgați, în ghilimele, în ordinea firească votului. Lăsați așa cum a căzut.”, afirma Palada.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”