POLL Marius Tucă Show: „Condamnarea lui Donald Trump în SUA îi va spori șansele de a câștiga alegerile prezidențiale?”
Întrebarea serii, la poll-ul emisiunii „Marius Tucă Show”, a avut legătură cu un fost președinte american: „Condamnarea lui Donald Trump în SUA îi va spori șansele de a câștiga alegerile prezidențiale?”. Cei mai mulți telespectatori au fost de părere că nu…
Iată rezultatele:
Donald Trump a devenit primul fost președinte condamnat pentru infracțiuni din istoria Statelor Unite ale Americii, la sfârșitul lunii trecute. Un juriu din Manhattan l-a găsit vinovat pe Donald Trump pentru toate cele 34 de acuzații de falsificare a înregistrărilor comerciale cu care s-a confruntat în procesul său penal în New York.
În timp ce republicanii au atacat verdictul ca pe o eroare judiciară, democraţii i-au lăudat pe juraţii din New York pentru că au pronunţat o hotărâre corectă într-unul dintre cele mai răsunătoare procese din istoria Americii.
Trump, acuzat și condamnat
Procurorii l-au acuzat pe Trump că a ascuns plata unei sume de 130.000 de dolari către actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels. Ea era constrânsă să nu divulge informații că a întreținut relații sexuale cu el în anul 2006.
Trump a făcut această plată cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale din 2016, iar actrița susține că a fost amenințată cu moartea.
Marius Tucă Show începe miercuri, 5 iunie, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Vezi aici cine vor fi invitații serii!