Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » PORTRETUL Kamalei Harris, realizat de H. D. Hartmann: „Dacă va ajunge președinte, va apăsa pe BUTONUL nuclear”

PORTRETUL Kamalei Harris, realizat de H. D. Hartmann: „Dacă va ajunge președinte, va apăsa pe BUTONUL nuclear”

Într-o ediție specială transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a prezentat un portret controversat al Kamalei Harris, actualul vicepreședinte al Statelor Unite și candidatul sprijinit de Joe Biden pentru următorul mandat prezidențial. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Kamala Harris este propunerea lui Joe Biden de a-i succeda în campania pentru postul de președinte la Casa Albă. Joe Biden a surprins scena politică anunțând că se retrage din campania de realegere în funcția de președinte al SUA, argumentând că această decizie „este în interesul partidului și al țării”.

Formarea profesională și caracteristicile personale

Hartmann a început prin a discuta despre fundalul educațional al Kamalei Harris, menționând:

„Kamala Harris a făcut școala de arte și meserii, un fel de facultate a primăriei de drept din San Francisco. Duppă aceea s-a apucat să facă politică și a devenit senatoare”, spune Hartmann.

Analistul a accentuat trăsăturile personale ale Kamalei Harris, descriind-o ca având un „râs de hienă” și „mușchii foarte întăriți”, pe care le-a interpretat ca indicii ale unei „incapacități emoționale”.

Critica față de performanța politică

Pe plan politic, Hartmann a descris-o pe Kamala Harris ca fiind o „nulitate” atât pe plan internațional, cât și pe plan intern. El a speculat că performanța ei slabă ar putea duce la o schimbare neașteptată în cadrul convenției, sugerând că Michelle Obama ar putea deveni candidatul pentru postul de președinte în locul Kamalei Harris.

„Ceea ce este dramatic la această femeie este că pe plan internațional a fost o nulitate. Și este o nulitate și pe plan intern. Eu cred altceva. Eu cred la ora actuală că lovitura de stat va continua la convenție, unde s-ar putea să avem alt candidat și să nu o avem pe ea candidat. Și s-ar putea s-o avem pe Michelle Obama”, continua analistul.

Îngrijorări privind securitatea națională

Una dintre cele mai îngrijorătoare afirmații făcute de Hartmann a fost că Kamala Harris ar putea fi o amenințare pentru securitatea globală. El a afirmat că Harris ar putea „distruge umanitatea în numele așa-zisei democrații”.

„Kamala, din punctul meu de vedere, este cea care va apăsa pe butonul nuclear. Este atât de iresponsabilă ca femeie. Este în stare să ne distrugă umanitatea în numele așa-zisei democrații”, a adaugat profilerul.

În opinia lui Hartmann, Statele Unite sunt „complet lipsite de conducere” și „nu mai au echilibru” sub actuala administrație.

„În acest moment, intrăm într-o perioadă de mare pericol. Statele Unite sunt complet lipsite de conducere. În acest moment Statele Unite nu mai au echilibru”, conchide Hartmann.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul.

Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, evoluând ulterior în rolul de coordonator al departamentului ... vezi toate articolele

Citește și