Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Dan Dungaciu analizează PROCESUL lui Donald Trump: “Procesul lui TRUMP a fost ca și cum Vadim Tudor ar fi fost judecat in Harghita“

Dan Dungaciu analizează PROCESUL lui Donald Trump: “Procesul lui TRUMP a fost ca și cum Vadim Tudor ar fi fost judecat in Harghita“

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, profesorul universitar și directorul general al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, Dan Dungaciu, a analizat procesul lui Donald Trump. Conform analizei sale, un număr semnificativ de americani, sau cel puțin jumătate din populație, percepe acest proces ca fiind politic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Dungaciu a subliniat că această percepție a americanilor nu implică neapărat nevinovăția lui Trump, dar , în opinia sa, este evident că procesul are o conotație politică.

„Sentimentul pe care tot mai multă lume îl are în Statele Unite, sau cel puțin jumătate, este că acest proces e politic. Asta nu înseamnă că Trump e nevinovat. Dar faptul că procesul e politic este mai mult decât evident”, spune analistul.

Dungaciu a ridicat o întrebare crucială: „Dacă Trump nu ar mai fi candidat, i-ar mai fi adus acele acuzații cineva?” Răspunsul său a fost unul negativ, explicând că acuzațiile împotriva lui Trump au început în 2022, imediat după ce fostul președinte a anunțat că va candida din nou.

Profesorul a argumentat că procurorii implicați în acest caz aveau practic mandatul de a-l scoate din joc pe Donald Trump.

„Procurorii au candidat cu mandatul de a-l scoate din joc pe Donald Trump. Au fost 12 jurați. Procesul lui Trump  fost ca și cum Vadim Tudor ar fi fost judecat în Harghita”, afirmă analistul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, evoluând ulterior în rolul de coordonator al departamentului ... vezi toate articolele

Citește și