Prof. univ. dr. Mircea Miclea: „Nu am nicio TEMERE față de inteligența artificială. Va aduce o valoare semnificativă”

Publicat: 11 05. 2023, 15:39
Actualizat: 11 05. 2023, 15:52

This browser does not support the video element.

Prof. univ. dr. Mircea Miclea, psiholog, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Oamenii trebuie să știe cât mai multe lucruri, altfel vor deveni anexe ale inteligenței artificiale, consideră acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

ChatGPT este un chatbot de inteligență artificială (AI), dezvoltat de OpenAI și lansat în noiembrie 2022, care a stârnit curiozitate și multe întrebări deopotrivă în comunitatea științifică. Scopul este să poată simula în viitor un limbaj uman pe un număr aproape nelimitat de subiecte, având deja o bază de date considerabilă actualizată până în anul 2021.

„Am lucrat cu Chat GPT. Prima mea concluzia a fost faptul că succesul inteligenței artificiale se bazează pe faptul că are, în spate, o bază foarte mare de cunoștințe. Morala este că și noi trebuie să știm mai multe, nu mai puține, că dacă știm mai puține vom deveni anexe la inteligența artificială, deci vom fi înlocuiți pe piața muncii. Dacă nu vom putea produce o soluție mai bună pe domeniul nostru, dacă nu putem să producem o soluție contextuală mai bună decât una oferită de inteligența artificială, vom fi dați la o parte. Trebuie să învățăm mai mult pe domeniul pe care noi ni-l alegem, ca să putem produce o soluție mai bună sau să utilizăm inteligent soluția oferită de AI”, a declarat Mircea Miclea.

„Inteligența artificială ne va ajuta foarte mult”

Profesorul universitar spune că nu este speriat de inteligența artificială,  întrucât ne va ajuta foarte mult dacă va fi folosită cum trebuie.

„Nu am nicio temere față de inteligența artificială. Va fi un instrument care ne va ajuta foarte mult. Va aduce o valoare semnificativă. În Evul Mediu erau seniorii, urmând vasalii. A venit revoluția industrială și între cei doi poli au apărut tot felul de niveluri intermediare. Au apărut muncitorul, maestrul, șeful de echipă, inginerul, sub-inginerul, inginerul șef etc. Acum, vine Chat GPT, ceea ce va simplifica ierarhiile. Vor fi aristrocrații cunoașterii și cei care sunt anexă la Chat GPT.

Inteligența artificială trebuie discutată ca o realitate fluidă. Mâine poate fi mai bună decât azi. Creativitatea apare când ai cunoaștere în cap”, a adăugat Mircea Miclea.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”