Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Iohannis este o CALAMITATE, dar nu la asta se referă Constituția”

Adrian Severin: „Iohannis este o CALAMITATE, dar nu la asta se referă Constituția”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe a explicat prevederile constituționale referitoare la mandatul prezidențial, evidențiind limitele stricte impuse de lege și eventualele riscuri asociate unei interpretări abuzive. Potrivit acestuia, textul constituțional este clar și exclude prelungirea mandatului prezidențial în afara unor situații bine definite. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin a început prin a sublinia faptul că textul constituțional este explicit în ceea ce privește încheierea mandatului prezidențial, neexistând ambiguități. El a explicat că, potrivit Constituției, președintele în funcție la expirarea mandatului poate deveni interimar doar în anumite condiții.

„Există un alineat trei în care lucrurile devin extrem de precise. Nu se spune că președintele își încetează mandatul în momentul în care noul președinte depune jurământul. Nu se spune că-i președintele al cărui mandat a expirat la sfârșitul celor cinci ani. Se spune că președintele care este atunci în funcție poate fi un președinte interimar. Avem alineatul trei care spune că mandatul nu poate fi prelungit. E atât de clar încât orice interpretare a Curții Constituționale devine superfluă și capătă caracterul unei lovituri de stat,” a menționat Severin.

„Constituția limitează clar situațiile excepționale”

Un punct important subliniat de Severin este că mandatul prezidențial nu poate fi prelungit decât în două situații: război sau calamitate. Acesta a ironizat contextul politic actual, afirmând că, deși Klaus Iohannis poate fi perceput ca o „calamitate”, acest lucru nu are relevanță constituțională. În plus, chiar și în aceste cazuri excepționale, prelungirea mandatului necesită adoptarea unei legi organice.

„Mandatul nu poate fi prelungit decât în două situații, și anume război sau calamitate. Sigur că domnul Iohannis este o calamitate, dar nu cred că la asta s-au gândit. Iar în aceste cazuri, prelungirea nu e automată, ceea ce implică adoptarea unei legi organice, adoptare care poate să nu aibă loc,” a mai adăugat acesta.

„Curtea Constituțională nu poate schimba regimul politic”

Severin a criticat posibilele abuzuri de interpretare din partea Curții Constituționale, afirmând că o decizie care să prelungească mandatul prezidențial ar echivala cu o schimbare fundamentală a regimului politic. Acesta a subliniat că orice încercare de a interpreta textul constituțional împotriva sensului său literal ar duce România într-o criză constituțională gravă.

„Curtea Constituțională poate să spună până mâine că suntem monarhie, că-i așa. Interpretează lucrurile. Asta înseamnă că am devenit monarhie? Textul spune clar: mandatul nu poate fi prelungit decât în două situații, și anume război sau calamitate,” a punctat acesta.

 

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro