Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ștefan Popescu, analist de politică externă, despre PROTESTELE din Franța: „Situația este mult mai complicată decât pare”

Ștefan Popescu, analist de politică externă, despre PROTESTELE din Franța: „Situația este mult mai complicată decât pare”

Ștefan Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane și analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre protestele violente din Franța, care vizează creșterea vârstei de pensionare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Întrebat cum vede situația din Franța, Ștefan a declarat că lucrurile sunt mult mai complicate decât par.

„Dincolo de opinia președintelui Macron (care a venit din privat și a fost un privilegiat, pentru că a ajuns să lucreze la o bancă importantă, apoi a avut o carieră, o stradă total deschisă, fiind ministru al Economiei, apoi un foarte tânăr președinte), în Franța nu este vorba doar de sistemul de pensii. Franța a dat un exemplu extraordinar. Și societatea, dar și cealaltă parte. Statul și-a dat seama că sistemul de pensii va avea un deficit în 2031. S-a gândit să reacționeze de acum. Este incredibilă capacitatea de anticipare a statului. În Occident mai mișcă ceva acolo, mai pâlpâie ceva în clasa politică, la nivelul înalților funcționari”, a declarat Ștefan Popescu.

„Franța folosește fondurile de pensii pentru a face investiții”

„Toată lumea știe că dacă te atingi de salariile francezilor, dacă te atingi de agricultori, dacă te atingi de pensii, ai Franța în stradă. Lucrurile astea se știu. Și totuși, iată, s-a decis această reformă. În Franța mai există o problemă: ei folosesc fondurile de pensii pentru a face investiții. Franța n-are poziția Germaniei, care are excedente bugetare istorice de la an la an. Există o anumită competiție între Franța și Germania”, a precizat el.

Pe de altă parte, în Franța vedem o societate vie, tineri care manifestează, studenți care au o conștiință și n-a dispărut acel spirit revoluționar, a mai spus analistul politic.

„Nu spun că n-are probleme. Societatea franceză are foarte mari probleme; cele legate de migrație, de contestare a identității franceze, de cei care sunt la a 3-a generație, născuți în Franța. Cu toate astea, este o societate vie. Aceste mișcări vor avea loc, mai devreme sau mai târziu, și în alte societăți din Europa”, a încheiat acesta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele