Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ștefan Popescu, analist de politică externă: Rușii avansează. Industria lor militară ”bate” din plin / Ucraina are multe dezertări

Ștefan Popescu, analist de politică externă: Rușii avansează. Industria lor militară ”bate” din plin / Ucraina are multe dezertări

Ștefan Popescu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Uzura din Ucraina a creat multă neîncredere în rândul populației, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Congresul se opune ajutorului pentru Ucraina, 50% din electoratul republican respinge această idee. N-a trecut ajutorul pentru Ucraina nici în condițiile în care l-au cuplat cu cel pentru Israel și pentru continuarea barierei de securitate cu Mexicul. Fără ajutorul american, Ucraina, din păcate, a pierdut inițiativa pe front.

Rușii progresează chiar notabil. Mai țin o localitate mică, la 4 km de Donețk, dar acolo este numai o poziție. Rușii avansează. Au industria lor militară care bate din plin. Au fabricat aproape 900 de tancuri în ultimul an, au un raport de 7 la 1 în privința artileriei, au semnat un acord cu Coreea de Nord, le dau 10 milioane de obuze. Uniunea Europeană a promis Kievului sub 500.000 de obuze. În plus, a crescut foarte mult vârsta medie în armata ucraineană, undeva la 47 de ani. Au multe dezertări, pentru că uzura creează și o lipsă de încredere. În primele luni, toată lumea spunea «victorie, victorie»”, a declarat Ștefan Popescu.

Zelenski nu avea ce să caute în Argentina, consideră analistul politic.

„Dacă fi fost Brazilia, aș fi înțeles, pentru că Brazilia conta în relația cu Federația Rusă. Are suficiente supape, inclusiv Emiratele Arabe Unite, care sunt principala destinație a capitalurilor rusești din exterior. Cine vrea să comande o mașină germană, o poate comanda la Moscova, printr-o reprezentanță din Emirate”, a mai spus Popescu.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul ungar, Viktor Orban, au purtat, duminică, o scurtă discuție în timp ce participau la învestirea președintelui argentinian Javier Milei. Volodimir Zelenski a declarat că duminică a avut o discuție „sinceră” cu premierul ungar Viktor Orban în timpul ceremoniei de învestire a președintelui argentinian Javier Milei, potrivit Sky News.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și