Ștefan Popescu: „Hezbollah era garanția Iranului. Iranul este o PUTERE paralizată în acest moment”
This browser does not support the video element.
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Ștefan Popescu, analist de politică externă, a discutat despre impactul devastator al atacurilor israeliene asupra Hezbollah, subliniind că distrugerea rețelei de comandament a grupării a slăbit capacitatea acesteia de a coordona acțiuni militare, ceea ce a lăsat Iranul într-o poziție vulnerabilă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
In contextul evenimentelor recente din Orientul Mijlociu, Ștefan Popescu a vorbit despre impactul devastator al atacurilor israeliene asupra Hezbollah. Potrivit lui Popescu, Nasrallah era o figură nu doar politică, ci și mistică în șiismul contemporan, comparabilă cu Ayatollahul Khamenei. Popescu a evidențiat că distrugerea rețelei de comandament a Hezbollah, inclusiv stațiile de emisie-recepție, a afectat capacitatea grupării de a coordona unitățile militare și lansările de rachete sau drone. În opinia sa, Hezbollah reprezenta o garanție pentru Iran, având un rol crucial, însă acum, analistul consideră că Iranul este „o putere paralizată” și că nu mai dispune de aceleași capabilități strategice în regiune.
„Hezbollahul este decapitat în 9 zile, și-a văzut tot statul major pus la pământ în frunte cu liderul suprem Nasrallah. Toată lumea spune liderul suprem cât contează el? Era o personalitate numai politică, era o personalitate mistică a șiismului contemporan. L-am putea pune fără a exagera aproape pe același plan cu Ayatollahul Khamenei și prin detonarea nu a pagerelor, acolo a fost distrusă o rețea de comandament la nivel înalt, dar a stațiilor de emisie-recepție, s-a eliminat o întreagă rețea care era probabil chiar în sudul Libanului și erau responsabili de unități militare, de platforme de relansare a rachetelor sau a dronelor. Deci cred că Hezbollahul era garanția Iranului în sensul în care dacă ar fi fost un atac împotriva instalațiilor sale nucleare, militare, în special nucleare, atunci Hezbollahul prin poziția sa geografică ar fi intrat în acțiune. Ori Iranul nu mai are așa ceva. Iranul este o putere paralizată în acest moment.”, a declarat Popescu.
Ștefan Popescu: „Hamasul ca organizație militară nu mai există”
Ștefan Popescu a discutat despre diferențele dintre Hamas și Hezbollah, subliniind că, pe lângă apartenența religioasă, Hamas este o organizație cu origini locale, derivată din Frăția Musulmană, care a stabilit un parteneriat cu Iranul pentru a-și spori capacitățile ofensive împotriva Israelului. În contrast, Hezbollah este considerată ca fiind o grupare mult mai periculoasă, având o capacitate militară superioară și fiind un actor regional influent. Popescu a menționat că Israelul a declarat recent că Hamas ca organizație militară nu mai există, ceea ce a dus la o concentrare a atenției asupra grupării Hezbollah.
„Interesantă comparație cu Hamasul. Hamasul și Hezbollah, care ar fi diferențele? Dincolo de faptul că unii sunt șiiți și ceilalți sunt suniți, Hamasul este sunit, dar Hamasul este o organizație care a apărut pe plan local organic. Ea este derivată din Frăția Musulmană. A încheiat un parteneriat în ghilimele cu Iranul pentru a-și crește capacitatea ofensivă contra Israelului. Dar Hezbollahul este mult mai periculos și era clar că Israelul după ce va termina cu Hamasul și a terminat. Ministrul apărării israelian ne-a spus acum câteva săptămâni, în septembrie, la o conferință de presă, că Hamasul ca organizație militară nu mai există, deci nu mai există în acest moment, prin urmare atenția s-a mutat în nord, unde se afla adevărata amenințare, Hezbollah.”, a subliniat Popescu.
Popescu a anticipat că după 21 ianuarie, când o nouă administrație va prelua conducerea în America, se vor produce schimbări semnificative în abordarea conflictului din Orientul Mijlociu. Această tranziție ar putea influența strategia Israelului în fața amenințărilor din partea Hezbollah.
„Mai ales că nordul Israelului era practic părăsit de de oameni era blocat din punct de vedere economic, spre 100.000 de israelieni își părăsiseră casele și erau refugiați în propria țară. Și atunci Israelul, profitând și de acest moment unic, aflarea Casei Albe pe pilot automat, nu mai impune absolut nimic sigur. După 5 noiembrie sau poate și mai exact după 21 ianuarie, când va veni o altă administrație care va avea capacitate de acțiune, lucrurile se vor schimba.”, a afirmat analistul.
O acțiune împotriva Iranului
Ștefan Popescu a declarat că atacurile Israelului asupra Hezbollahului reprezintă, de fapt, o acțiune împotriva Iranului. Fără sprijinul Hezbollah, Iranul se află într-o poziție vulnerabilă, deoarece nu își poate utiliza eficient forța terestră, iar aviația sa este depășită comparativ cu cea israeliană.
„Atacând Hezbollahul, de fapt Israelul a atacat Iranul, iar Iranul în acest moment își pune întrebări cum să se securizeze. Fără Hezbollah uitați-vă la geografie. Irakul, Siria, avem Iordania, deci între teritoriul israelian și iranian este o întindere suficientă. Iranul nu-și poate folosi principala forță militară, care este forța terestră. Aviația Iranului este o aviație dintr-o altă eră, nu este deloc la nivelul aviației israeliene. Iar Israelul, dincolo de faptul că are o capacitate aeriană de a lovi profunzime teritoriul iranian, Mosadul ne-a arătat că are capacitatea de a localiza ținte cu mare precizie.”, a declarat Ștefan Popescu.
Ștefan Popescu subliniază că luna octombrie are o simbolistică traumatizantă în istoria poporului evreu, făcând referire la evenimentele din 6 octombrie 1973, când Israelul a fost surprins de atacurile Egiptului și Siriei în timpul războiului Iom Kipur.
„Octombrie are o simbolistică traumatizantă în istoria contemporană a poporului evreu.Pentru că pe 6 octombrie 1973 sunt luați prin surprindere de Egipt și Siria, războiul Iom Kipur. Bineînțeles că pe urmă Israelul reușește să întoarcă în favoarea sa acest război. Dar traumatismul prinderii pe picior greșit rămâne 7 octombrie, atacul terorist. Uneori liderii politici și ei comit greșeli. Probabil că nu l-a luat în serios Netanyahu pe Sinwar. De ce? Păi valizele cu bani plecau din Qatar, ajungeau pe aeroportul militar Ben Gurion din Israel, erau escortate cantitățile de bani cash de către Mossad, erau predate serviciilor egiptene la frontiera Gazei, care le dădeau mai departe la Hamas.”, a concluzionat analistul.