Toni Greblă: „Renumărarea voturilor se va termina până DUMINICĂ la final de zi”

Publicat: 28 11. 2024, 23:53

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, a discutat despre termenul limită pentru renumărarea voturilor, stabilit pentru duminică, și a subliniat că, în cazul anulării alegerilor, primul tur ar putea fi programat pe 15 decembrie. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Toni Greblă a discutat despre termenul limită pentru renumărarea voturilor la alegerile prezidențiale, afirmând că acesta este stabilit pentru sfârșitul zilei de duminică. El a subliniat că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a propus ca voturile să fie renumărate până la sfârșitul programului de duminică, pentru a putea înainta rezultatul către Curtea Constituțională luni dimineața. Greblă a menționat că AEP trebuie să comande tipărirea buletinelor de vot pentru turul II, dacă se va organiza pe 8 decembrie.

„Eu eu zic că maxim la sfârșitul zilei de duminică se vor renumăra voturile, am dat noi termenul maxim. Noi am dat termen maxim duminică, la sfârșitul programului, pentru că luni am dori să înaintăm de dimineață rezultatul Curții Constituționale pentru ca aceasta să decidă, pentru că dacă va trebui să fie organizat al doilea tur de scrutin pe data de 8 decembrie, până miercuri, noi trebuie să dăm cel mai târziu miercuri, înaintea datei de 8, trebuie să comandăm la Monitorul Oficial tipărirea buletinului pentru turul doi.”, a declarat Toni Greblă.

Toni Greblă a declarat că, în eventualitatea anulării alegerilor, situația se va complica, cu primul tur programat pe 15 decembrie și al doilea pe 29 decembrie. Greblă a subliniat importanța comunicării rapide a rezultatului către CCR, având în vedere termenele strânse și impactul asupra organizării viitoarelor scrutinuri.

„În cazul în care vor fi anulate alegerile, lucrurile se complică și mai rău, pentru că primul tur va fi organizat pe 15 decembrie, iar al doilea tur pe 29 decembrie. Rezultatul  îl vom comunica Curții Constituționale. Sunt cele două posibilități pe care le are Curtea Constituțională, să anuleze alegerile sau să valideze rezultatul.”, a declarat Greblă.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”