Valentin Stan lansează patru IPOTEZE în privința tentativei de asasinare a premierului slovac Robert Fico

Publicat: 21 05. 2024, 11:57
Actualizat: 21 05. 2024, 11:59

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist politic, a expus patru ipoteze privind tentativa de asasinare a premierului slovac, Robert Fico. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și rănit grav pe 15 mai într-o tentativă de asasinat, în orașul Handlova din centrul țării. Juraj Cintula, bărbatul acuzat că încercat să-l asasineze pe premierul slovac, a fost arestat preventiv. Valentin Stan a expus patru ipoteze privind tentativa de asasinat. Acesta a menționat că prima ipoteză ar putea fi implicarea Rusiei deoarece Fico este considerat „putinist” de către democrațiile occidentale. Celelalte trei ipoteze includ America, Fico însuși și Juraj Cintula.

„S-a încercat asasinarea premierului Slovaciei. Mergem pe patru ipoteze fundamentale. Cine în spatele tentativei de asasinat împotriva lui Fico? Prima varianta, Rusia. Fico este numit putinist de democrațiile occidentale. A doua variantă, America. A treia varianta, Fico. A patra, Juraj. Deci astea cele patru variante mari. Lupul singuratic s-ar putea să suprapună cu fiecare din cele patru variante”, spune analistul

Valentin Stan a subliniat că în 2018, când era premier, Robert Fico a fost nevoit să demisioneze într-un context politic extrem de agitat. Un jurnalist investiga relații controversate între cercurile politice influente. În același an, acest jurnalist și partenera sa au fost asasinați, provocând o reacție amplă în Slovacia, cu mișcări de protest în masă. Protestele masive din 2018 au fost readuse în atenție în contextul tentativei de asasinat împotriva lui Fico

„În 2018, când era șeful guvernului, Fico a fost nevoit să demisioneze. Un jurnalist avea o investigație extrem de interesantă prin care încerca să scoată în evidență relații oneroase, chiar infracționale între anumite cercuri care proveneau din zona de influență politică. În 2018, acest tânăr a fost asasinat împreună cu prietena lui. Tragedia a produs mișcări de masă în Slovacia. Aceste proteste au fost scoase în evidență acum în contextul tentativei de asasinat împotriva lui”, conchide Stan.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”