Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Valentin Stan: „Ministrul de Interne al Austriei a spus că sistemul Schengen nu funcționează. Manifestul PPE conține același lucru”

Valentin Stan: „Ministrul de Interne al Austriei a spus că sistemul Schengen nu funcționează. Manifestul PPE conține același lucru”

Prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist politic, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Conform acestuia, Austria nu a spus că este împotriva aderării noastre, ci că spațiul Schengen nu funcționează, că are nevoie de îmbunătățiri. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă 

„În decembrie 2022, Austria ne-a spus un ”nu” groaznic. Austria a avut o poziție tranșantă și ne-a spus că nu avem ce căuta în Schengen. Să comparăm discursul cu acest manifest din 2024 de la București, de care zice Ciucă că suntem buni. În decembrie 2022 am fost respinși de austrieci. Este momentul de început al dezastrului nostru în raport cu Schengen. Ministrul de interne al Austriei, reprezentantul țării în JAI, a spus că sistemul Schengen nu funcționează. Asta spune și manifestul. El nu a spus că Austria este împotriva aderării României și Bulgariei. Manifestul PPE conține exact poziția Austriei cea mai neagră la adresa României. Asta este victoria pe care ne-o livrează PNL?!”, a declarat Valentin Stan.

De asemenea, profesorul a vorbit și despre înțelegerea României cu Austria în legătură cu intrarea în Schengen maritim și aerian. „Putea să ne blocheze la nesfârșit, pentru că îi permite tratatul. Este o opțiune politică a fiecărei țări membre de a se pronunța cu privire la platforma politică pe care o țară este sau nu acceptată în Schengen. Este dreptul lor. Austria a primit un instrument pe care nu îl avea până acum. Ni s-a spus că Austria are nevoie de o îmbunătățire semnificativă a situației migrației. Nu era un element punctual în funcție de care să analizeze aderarea României la spațiul Schengen. Din momentul ăsta, aderarea noastră la spațiu Schengen, ca proces, este acceptată de autoritățile statului român ca depinzând direct de bunul plac al Austriei.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și