Valentin Stan: „Tratatul de la Paris ne garantează frontierele. Dacă vrem să ne unim cu Republica Moldova, o să avem probleme cu tratatul”
This browser does not support the video element.
Prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist politic, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a explicat de ce nu ar fi bine ca Republica Moldova și România să se unească. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„România a semnat Tratatul de pace la Paris în 1947, care îi garantează frontierele. Este cel mai important instrument de drept internațional care garantează frontierele. Este valabil și astăzi. Dacă vrei să te unești cu Republica Moldova, trebuie să ieși din acest tratat. În Constituție nu ai prevederi legate de unificarea poporului român, așa cum aveau germanii, dar ai Tratatul din 1947, care stabilește frontiera în est și frontiera în vest. Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor, în articolul 51, îți spune că tratatul îl poți aproba sau contesta doar în întregime. Nu merge pe bucăți.
Tratatul de pace la Paris, care îți garantează ție Ardealul, a fost semnat de America, de Uniunea Sovietică, de Ucraina, Franța, Marea Britanie etc. Nu poți să ieși din tratat doar ca să te unești cu Moldova. Dacă ieșim din Tratatul de la Paris, lucrurile se schimbă. Nu ai cum să te gândești să modifici garanțiile de securitate pe care această țară le are prin instrumente de drept internaționale multilaterale. La 48 de ore după ce ne-am unit cu Moldova, presupunând că ei vor vrea să ne unim, nu o să mai avem o țară. În Găgăuzia este auto-administrare locală, cu Guvern, cu Parlament. Nu avem așa ceva în România. Ce faci în momentul în care te-ai unit cu Moldova? Te duci cu tancurile lângă Găgăuzia ca să le înlături autonomia?”, informează Valentin Stan.
În cazul în care se va face unirea României cu Moldova, Tratatul de pace de la Paris se va modifica, iar acest lucru ne-ar putea afecta într-o măsură foarte mare, spune profesorul.
Valentin Stan: „Tratatul de pace la Paris garantează Ardealul la România”
„În 1990, autoritățile statului român au încercat să anexeze Moldova. Au venit niște răspunsuri foarte dure de la nemți, de la americani, de la francezi. «Nu faceți asta». Era încă perioada în care oamenii ăștia se temeau de ce reacții și ce evoluții pot să existe la Moscova. Nu erau dispuși să creeze o situație de conflict. Am fost opriți. România a gestionat dramatic de prost situația din Moldova. Presupunând că vrem să ieșim din Tratatul de la Paris din 1947, ce faci cu frontiera din vest? Tătărescu, șeful delegației România, a mers la Paris și s-a bătut pentru România. A fost enorm de greu. Sovieticii ne-au spus că au anulat Convenția de la Viena, dar mai vorbim în ceea ce privește Ardealul.
În Ardeal a fost administrație sovietică, nu românească. A venit administrația românească după instaurarea Guvernului Groza. Ardealul este ființa și inima acestei națiuni. Au fost multe clauze care erau profund nedrepte la adresa României. A venit Tătărescu în Parlamentul României să prezinte tratatul cu lacrimi în ochi. Astăzi, dacă vrei să te unești cu Moldova, ai probleme cu tratatul. Acest tratat îmi garantează Ardealul la România”, a adăugat profesorul Valentin Stan.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”