Victor Ponta comentează votul privind ADERAREA Palestinei la ONU: ”Noi am fost curajoși, ne-am abținut“

Publicat: 15 05. 2024, 09:27

This browser does not support the video element.

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, a fost invitatul lui Marius Tucă și a discutat despre votul recent din cadrul Organizației Națiunilor Unite prin care Adunarea Generală susține aderarea deplină a Palestinei la ONU. Urmăriți, aici, integral emisiunea lui Marius Tucă

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat o rezoluție prin care cere Consiliului de Securitate al ONU să admită calitatea de membru cu drepturi depline a Palestinei la ONU, cu 143 de voturi pentru, nouă voturi împotrivă și 25 de abțineri. Fostul premier a subliniat că această știre nu a primit atenția meritată în România, deși este de o importanță majoră pe scena internațională.

„A fost vot la Organizația Națiunilor Unite. A fost vot la ONU prin care Palestina, săracii ăia bombardati, primeau statut de membri ai ONU. Votul a fost strâns. 143 pentru și 9 împotrivă. 143 de țări din lumea asta au votat impotriva Americii. Noi am fost curajoși, ne-am abținut, dar 143 la 9? Nu e bine, e ceva ce nu e bine. Dacă tu ești cea mai mare și ești cea mai mare și mai puternică țară din lume, America, și dacă te lupți pentru drepturile omului, democrație, cum doar 7 țări, nu punem Israelul că e parte, ca să zic asa, doar aceste tări au fost împotriva? Adică toți ăia 143 sunt răi? România, care s-a abținut,  s-a abținut și să publice știrea”, spune Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”​