Victor Ponta: „Majoritatea politicienilor din PNL sunt acolo doar pentru că nu au mai prins LOC în PSD”

Publicat: 27 08. 2024, 14:00

This browser does not support the video element.

Într-o ediție live transmisă de Gândul, fostul prim-ministru al României, Victor Ponta, a adus critici la adresa Partidului Național Liberal (PNL), acuzându-l că depinde excesiv de președintele Klaus Iohannis și că este dominat de o mentalitate de subzistență, fără lideri politici autentici. Ponta a subliniat că mulți membri ai PNL sunt doar oportuniști care nu ar putea supraviețui în afara sferei politice. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Potrivit fostului premier, PNL este format din două categorii de membri: o minoritate de lideri autentici, cum ar fi Ilie Bolojan și Emil Boc, și o majoritate care s-a refugiat în partid din lipsă de alternative profesionale. Ponta a afirmat că aceștia din urmă nu au nicio competență în afara politicii și nu ar putea ocupa alte funcții în sectorul privat.

„E o categorie mică de oameni care stau pe picioarele lor… Cealaltă categorie sunt ăia care n-au mai prins loc în PSD și atunci s-au dus la PNL”, a declarat Ponta.

Dependența PNL de Klaus Iohannis și riscurile pe termen lung

Ponta a continuat să critice modul în care PNL a ajuns la guvernare, susținând că partidul se menține la putere doar datorită sprijinului lui Iohannis, fără a avea o bază electorală solidă. Fostul premier a subliniat că, fără acest sprijin, PNL ar fi pierdut deja controlul guvernării și ar fi fost marginalizat.

„N-au câștigat alegerile, dar Iohannis i-a pus la guvernare și acuma se uită să-i țină și pe ei”, a afirmat acesta.

Viitorul incert al PNL în contextul alegerilor din 2024

În ceea ce privește viitorul politic, Ponta consideră că PNL riscă să fie eclipsat de alte formațiuni politice, mai ales în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2024. El a avertizat că lipsa unui candidat puternic în turul doi al alegerilor prezidențiale ar putea duce la scăderea semnificativă a influenței partidului.

„În turul 2 la prezidențiale, în afară de Ciolacu, au șanse Geoană, Simion, Lasconi și Șoșoacă. O se vezi că Șoșoacă va lua mult, undeva la 7-8%. La parlamentare văd PSD-ul pe primul loc, cu un procent de 30% și PNL-ul pe locul 2”, a anticipat fostul premier.

 

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”