Victor Ponta: „Pesta porcină a dus la închiderea mai multor ferme. NIMENI nu s-a preocupat să rezolve problema”
This browser does not support the video element.
Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În acest moment, România importa 90% din carnea de porc, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Conform datelor de pe site-ul Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, din 2017 și până în prezent în România s-au înregistrat 6.014 focare de pestă porcină africană la porcii domestici, 6.003 fiind stinse. Cele mai numeroase au fost în gospodăriile populației, acolo unde crescătorii se conformează cu greu normelor sanitare, întreținând riscul de extindere a bolii.
Pesta porcină a dus a închiderea mai multor ferme, a declarat Victor Ponta.
„Românii mănâncă foarte mult porc. Acum, 90% din carnea de porc se importă. La noi, dacă în vreo fermă apare pesta porcină, se închide tot județul. În România, mulți oameni au porci în curte. Nu s-a preocupat nimeni să găsească o soluție pentru pesta porcină din gospodării”, a precizat fostul premier.
Marius Tucă: „Comunismul a nenorocit gastronomia, bucătăria românească de la mare. Eu știu care erau meniurile între Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial. Când mergeam, pe malul mării mâncam ceafă de porc cu cartofi prăjiți, ardei umpluți sau saramură de crap. Acum, inclusiv la o cherhana, am văzut că cel mai vândut produs era puiul. La micul dejun, cei de pe malul mării vor să mănânce sarmale sau ceafă de porc. Ar trebui să mai lucrăm la mentalitate. La malul mării ai putea mânca un borș de pește, hamsii, saramură de crap, stavrid etc. Mă interesasem de ce turcii luau calcan doar de la noi. Am aflat că la ei sunt numai valuri, abisuri, iar noi nu aveam vase de pescuit calcan. În România erau două vase, iar turcii aveau 7.000. Ne mai întrebăm de ce prind turci calcanul nostru.”
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”