Victor Ponta: „Școlile sunt un DEZASTRU. Problemele nu se rezolvă cu 600 de lei în plus la salariu”

Publicat: 06 06. 2023, 13:14

This browser does not support the video element.

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta este de părere că în învățământul românesc „este dezastru”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Profesorii au intrat în cea de-a treia săptămână de grevă. Sindicatele din Educaţie au fost chemate la discuţii, la Ministerul Educației, pentru stabilirea strategiei care se va adopta în perioada următoare.

„Suntem chemaţi la Ministerul Educaţiei, noi, elevii, părinţii, să vedem ce strategie se va adopta pentru perioada imediat următoare. Este perioada examenelor, iar pe partea de participare la examene nu se poate asigura resursa umană necesară nici pentru supraveghere, nici pentru corectură”, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Conform sursei citate, sindicaliştii din Educaţie vor organiza în ţară acţiuni de protest, majoritatea profesorilor fiind în continuare în grevă.

Victor Ponta spune că nu înțelege de ce președintele Iohannis a declarat că Guvernul s-a supus condițiilor cerute de către profesori.

Ponta: „Problemele nu se pot rezolva cu 600 de lei în plus la salariu”

„Cred că liderii sindicatelor și-ar fi dorit să îi spună cineva să nu mai vorbească. Problema este că în școli e dezastru. Nu știu când copiii mai fac școală: o dată este săptămâna altfel, o dată este vacanță, o dată este săptămâna verde”, a declarat Victor Ponta.

Conform fostului premier, problemele din învățământ nu se pot rezolva cu 600 de lei în plus la salariu. „Este nevoie de o gândire, de strategie. Au revenit la securismele alea să găsim noi un părinte care le zice profesorilor «să vă fie rușine». Părintele ar vrea să trăiască cu 3.000 de lei? Să își ducă cu 3.000 de lei copilul la școală? Modul lui Iohannis a fost disprețuitor.”

„Profesorii sunt îngrijorați, dar eu sunt îngrijorat de calitatea școlii, de a celor care termină școala. Sunt cei care trebuie să ne plătească nouă pensiile. Cine să le plătească?!”, a adăugat Victor Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”