Victor Ponta: „Scopul USL-ului a fost revizuirea Constituției și reorganizarea administrativ-teritorială”
This browser does not support the video element.
Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. PNL a „distrus” USL-ul, a spus fostul premier. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Lipsa de memorie colectivă este atuul României. Uităm imediat ce s-a întâmplat ceva. Ponta și Antonescu, adică USL-ul, a fost distrus de către PNL. Eu și Crin Antonescu eram în opoziție. Ne-am unit să ne luptăm cu Băsescu și PDL-ul. Eu nu știu cu cine se luptă PSD și PNL, că ei sunt la putere”, a spus fostul premier.
Conform acestuia, USL-ul a avut „niște obiective foarte clare”.
„În 2010 era o criză economică foarte puternică. Obiectivele au fost foarte clare: să dăm salariile și pensiile înapoi și reducem taxele. Eu nu cred că cei actuali vor să facă asta. De asemenea, mai aveam ceva. Am venit și am zis că vrem să revizuim constituția și să facem organizarea administrativ-teritorială (să desființăm județe etc). Ăsta a fost scopul USL-ului. Aceste scopuri au avut un mijloc, anume să candidăm împreună”, a declarat Victor Ponta.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!
Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a răspuns, duminică seară, acuzațiilor lansate în spațiul public de reprezentanții USR PLUS privind o eventuală înțelegere cu liberalii, de genul Uniunii Social Liberale, după ce mai mulți membri ai ambelor formațiuni nu au participat la două ședințe ale birourilor permanente reunite ale Parlamentului, vineri și sâmbătă, ceea ce a împiedicat formarea cvorumului și implicit o decizie privind calendarul moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS alături de AUR. O nouă ședință este programată luni, la ora 12:00.
Citește și…