Victor Ponta: „Sunt probleme cu sistemul de învățământ. România Educată nu a fost NICIODATĂ mai needucată”

Publicat: 04 07. 2023, 08:45

This browser does not support the video element.

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. România are mari probleme în ceea ce privește sistemul educațional, consideră fostul premier. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„România Educată nu a fost niciodată mai needucată decât acum, dar nici măcar nu recunoaștem. Avem o problemă și la școlile publice, dar și la cele private. La stat este mai rău decât la privat. Eu mă refer și la violență, la respectul față de profesor, la drogurile din fața școlilor. Hai să fim serioși – nu s-a preocupat nimeni în ultimii ani. România Educată a fost cea mai mare minciună după «Să trăiți bine»” (urare făcută în 2004 de Traian Băsescu), a declarat Victor Ponta.

La Bacalaureat 2023, elevii au obținut cele mai puține medii de 10 din ultimii zece ani.

„Eu nu vreau ca elevii să pice la Bacalaureat. Mi se pare o prostie, dar trebuie să faci o diferențiere între cei care nu învață și cei care muncesc, învață, unde părinții bagă bani în meditații. Suntem în cap cu școala”, a mai spus fostul premier.

Rata de promovare la examenul de bacalaureat 2023 este de 72,8%, înainte de soluționarea contestațiilor. Au luat BAC-ul 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți.

„Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021)”, conform Ministerului Educației.

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică – 2.036 / Istorie – 2.568)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”