Victor Ponta: „Sunt ȘOCAT de ceea ce se întâmplă în învățământul din România. Am copii la școală și mă doare”
This browser does not support the video element.
Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că este foarte revoltat de situațiile care s-au petrecut în unele școli din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Doi elevi ai unei școli din Pietriceaua, județul Prahova, s-au filmat în timp ce mimează acte sexuale cu profesoara de engleză, chiar în timpul orei. De asemenea, un incident șocant a avut loc la Colegiul Național „Ion Creangă” din București. Un adolescent a atacat în zona gâtului o profesoară cu un cuțit de bucătărie, după ce aceasta a decis să le dea elevilor un test neanunțat.
„Am copii la școală și mă doare ce se întâmplă în învățământ. Unei profesoare i s-a pus cuțitul la gât, iar o alta a fost măscărită sexual. Ar trebui să se vorbească despre asta. De ce nu se duce nimeni să o viziteze pe acea profesoară?! M-a șocat faptul că nu se implică nimeni așa cum ar trebui. Mie mi se pare mult mai grav decât tot ce am povestit despre cifrele din România și altele”, a declarat Ponta.
„M-a șocat situația din școli”
Conform fostului premier, nu se poate ca în București să se întâmple așa ceva și nu dă nimeni un semnal de alarmă pentru restul profesorilor.
„Ar trebui să se ia și alte măsuri, nu doar cu poliția, că să arestăm vinovații, pentru că nu rezolvi problema, ci și cu educația, părinții, biserica etc. m-a șocat chestia asta. M-a speriat. Am copiii la școală privată, dar tot nu îmi place ce se întâmplă, pentru că nu-i normal”, a mai spus Victor Ponta.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”