Victor Ponta: „Trebuie să dezvoltăm INFRASTRUCTURA românească și să găsim soluții”
This browser does not support the video element.
Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că trebuie să dezvoltăm porturile de la Sulina și Constanța. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Hai să facem ceva ce ar face oamenii deștepți. Rușii îi bombardează în continuare pe ucraineni. Noi avem port la Sulina pe care trebuie să-l dezvoltăm, avem portul Constanța. Avem nevoie de mai multe șosele pentru a se circula cu tirurile. Avem transport pe Dunăre la Galați. Hai să găsim soluții.
Chiar îi ajutăm pe ucraineni foarte bine și până la urmă n-o să le mai renteze la ruși să tot atace acele porturi. Canalul Bîstroe nu a fost o soluție pentru ucraineni, dincolo de faptul că ne-au enervat pe noi pe bună dreptate. Singuri nu rezolvă situația cu Bîstroe, tot de noi au nevoie”, a spus Victor Ponta.
Fostul premier al României, Victor Ponta, întreabă în cadrul emisiunii ce a făcut până la urmă Uniunea Europeană.
„Comisia Europeană va propune încă 50 de miliarde de euro pe 4 ani pentru investiții și reforme în Ucraina. Ungaria a convenit cu România, Slovacia și Bulgaria să impună interdicție asupra importului de cereale din Ucraina, indiferent de decizia Uniunii Europene. Oricare ar fi decizia Uniunii Europene, noi nu vrem să importăm cereale din Ucraina”, a răspuns Marius Tucă.
Victor Ponta menționează că decizia este una bună și foarte importantă pentru fermierii români.
„Ar trebui în această perioadă să ne dezvoltăm infrastructura, pentru că, la un moment dat, când va fi pace, o să înceapă circuitul invers. Cel mai mare fond de investiții din lume și a alocat deja 700 de miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei. Trebuie să vină pe undeva materialele acestea de reconstrucție”, a mai menționat Victor Ponta.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”