VIDEO | Acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop: „Orice instituție are nevoie de impulsuri. Academia se pregătește să iasă în stradă”
This browser does not support the video element.
Acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că într-o societate trebuie să existe ordine și disciplină. Președintele Academiei Române consideră că trăim într-o lume imposibil de gestionat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Guvernanții nu știu cum să scoată cămașa, pentru că s-au împrumutat prea mult, au cheltuit prea mult, nu au planificat bine exporturile. Eu când aud că cineva se grăbește la guvernare și vrea să fie ales repede într-o funcție de conducere în țară, mă cutremur, pentru că mă gândesc cât de greu este să conduci o țară.
Eu dacă aș fi ministrul Transporturilor și aș vedea cum arată gările noastre, a doua zi mi-aș da demisia și aș face un protest. Nu se poate să accepți să ai o funcție de conducere de acest fel și să-ți fie rușine să dai ochii cu oamenii pe stradă.
Mă gândesc împreună cu membrii Academiei, care sunt valizi și lucizi, să ieșim într-un protest de stradă. Voi încerca să vorbesc cu cunoștințele mele din media, din presă, de peste tot. Vom alcătui cu toții materiale în care vom arăta ce primejdie ne paște dacă restrângem cultura.
Orice instituție se învechește și are nevoie de impulsuri, de înnoiri, din cauza aceasta trebuie schimbați și oamenii. Academia se pregătește să iasă în stradă. Oamenii sunt mulțumiți când au încredere în cei care îi conduc. Academia este formată din oameni în vârstă. Trăim într-o lume imposibil de gestionat.
Majoritatea decide, minoritatea se supune majorității. Într-o societate trebuie să existe ordine și disciplină”, a spus acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”