VIDEO | Ana-Maria Păunescu: „Ideea „Festivalului Adrian Păunescu” a apărut când tata ar fi împlinit 70 de ani. Prima ediție a fost foarte bogată”
This browser does not support the video element.
Ana-Maria Păunescu și Andrei Păunescu au fost invitații lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Urmașii lui Adrian Păunescu au vorbit despre festivalul dedicat tatălui lor denumit „Festivalul Adrian Păunescu”, care a ajuns la ediția a IX-a și care va avea un nou recital de excepție vineri, pe 21 iulie. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Întrebați la a câta ediție a ajuns „Festivalul Adrian Păunescu”, Ana-Maria Păunescu spune:
„Am ajuns la ediția a IX-a. Ne-am oprit cu pandemia atunci și n-a mai fost festival. În rest, am făcut în fiecare an la Craiova, am încercat să păstrăm formula cât se poate. Am pierdut în toți anii aceștia pe mulți, din păcate, mulți de la Cenaclul Flacăra și mă gândesc la Victor Socaciu, la Raul Cârstea. Suntem tot mai puțini și de asta cred că e obligatoriu să ne adunăm măcar o dată pe an la Craiova.
Începem vineri, pe 21 iulie. Am avut în fiecare an sprijinul Primăriei Craiova, al Consiliului Local și al Consiliului Județean. Avem sprijin pe toate părțile la Craiova și cred că de aia ne și întoarcem acolo. Știi și tu cât de greu e să faci ceva singur.
Și dacă vorbim de festival, eu, în calitate de organizator, trebuie să spun că ideea festivalul a fost ideea ta (Marius Tucă n.red) în 2013, când tată ar fi împlinit 70 de ani. Ne-ai sunat și ne-ai spus trebuie să faceți festival și noi ți-am răspuns „ce să facem? Festival! cum?” și ne-ai spus „uite, eu mă duc la Craiova, vorbesc acolo să vă primească, să vă duceți să vorbiți”. Așa s-a întâmplat la prima ediție, o ediție foarte bogată.
Era și Eugen Simion. El a fost atunci în juriul concursului de poezie, pentru că festivalul avea două concursuri, „Concursul Internațional de Poezie” și „Concursul Național de Muzică Folk”. Anul acesta am avut aproximativ 300 de concurenți la poezie, oameni de toate vârstele. La folk sunt în jur de 30 de înscriși. Concursul de muzică folk a mers întotdeauna un pic mai greu, pentru că oamenii trebuie să se și prezinte acolo ca să concureze. La poezie – trimit poeziile și nu trebuie să vină la festivitate”, a spus Ana-Maria Păunescu.
Andrei Păunescu: „Adrian Pănescu, din timpul vieții lui și vorbesc de ani în care un premiu însemna o diplomă, o strângere de mână și la revedere. De atunci spunea „domne, un artist, un creator ca să fie respectat cu adevărat, să primească recunoașterea pe diplomă, să primească și ceva concret, bani sau ceva foarte palpabil”. Și în fiecare an, cu efortul Anei și efortul lui Carmen s-au găsit bani și nu puțini. Nu 3 lei, 5 lei cu care să se premieze cei care câștigă. De aceea este și foarte motivant pentru oamenii care participă să participe și să câștige, odată pentru prestigiu și în al 2-lea rând și pentru că sunt premii consistente.
Vineri seară va fi un recital la Teatrul Național extraordinar, vă spun. Edițiile anterioare ale festivalului m-au motivat atât de tare să fac și altceva decât fac de obicei, fie spectacolul singur, fie cu grupul, iar anul trecut, când am văzut spectacolul „Alifantis-Mălăele”, sau în alți ani când am văzut alte combinații de elită, atunci mi-a fost clar că, intrând într-o legătură recent cu Dan Puric, spectacolul ăsta are o „legătură cosmică” și va fi devastator de frumos. Vor fi vorbe, vor fi fragmente de cânte, vor fi lucruri spontane”, spune Andrei Păunescu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”