VIDEO | Bogdan Teodorescu, despre vizita lui Macron, Scholtz și Draghi la Kiev: „Trei lideri majori ai Europei care sunt cu o viteză în minus față de Marea Britanie și SUA”

Publicat: 16 06. 2022, 22:02
Actualizat: 16 06. 2022, 22:22

This browser does not support the video element.

Emmanuel Macron, Olaf Scholtz și Mario Draghi sunt într-o campanie de imagine, dar cu toate astea cei trei lideri Europeni sunt cu o viteză în minus față de Marea Britanie și  SUA în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina și implicit sprijinul pentru flancul estic al NATO, spune analistul politic Bogdan Teodorescu, invitata lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.

„Președintele Macron este încă într-o campanie electorală complicată. Scorul pe care l-a obținut la primul scrutin nu a fost unul foarte bun. Prognozele în dau ca probabil câștigător al turului al doilea și cu o capacitate de a face o alianță cu partidul de dreapta, dar nevoia de campanie electorală și nevoia de a-și proiecta o anumită imagine s-a regăsit în acest demers diplomatic București-Chișinău-Kiev”, a declarat Bogdan Teodorescu

„Cancelarul german este într-un tir de critici, pe de o parte din partea țărilor din est în legătură cu lentoarea cu care Berlinul a sprijinit Ucraina, pe de altă parte se consideră că scorurile proaste pe care le-a obținut la anumite alegeri este dată și de supărarea unei părți a populației Germaniei în felul în care se implică în criza ucraineană, faptul că se implică mai puțin”, a spus analistul politic.

„Mario Draghi face parte dintre cei mai discreți lideri europeni în ceea ce privește condamnarea Rusiei și în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei.

Deci avem de a face cu trei lideri majori ai Europei care sunt cu o viteză în minus față de Marea Britanie, față de SUA și față de flancul estic, în primul rând Polonia”, a afirmat el.

Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.