În acest moment România stă foarte bine din perspectiva fiscal-bugetară, raportat la situația foarte complicată cu mai multe crize suprapuse, spune ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.
Întrebat ce se va întâmpla cu România în acest an din punct de vedere al finanțelor, ministrul Adrian Câciu spune: „Nu vine sfârșitul lumii. Din perspectiva fiscal-bugetară România stă foarte bine, raportat și la situația foarte complicată cu care se confruntă”, a afirmat el.
Ministrul spune că multitudinea de crize suprapune a generat o inflație istorică în România, așa cum nu a mai fost în ultimii 20 de ani.
Este o situație de mai multe crize suprapuse – de la energie până la problemele cu prețurile la combustibili, la alimente – o inflație istorică, pentru că trebuie să spunem că nu am mai avut o astfel de inflație de vreo 20 de ani.
Este vorba și de un model prin care ne-am construit viața și care s-a lovit de o altă realitate, dar în ceea ce privește partea fiscal-bugetară de menținere a indicatorilor macroeconomici, lucrurile sunt stabile”, a declarat Adrian Câciu.
Întrebat, de ce au venit aceste crize suprapuse peste economia românească și dacă războiul din Ucraina este principalul factor, ministrul Finanțelor spune: „Nu! Evenimentele care apar în timp pot provoca expansiuni ale crizelor sau inhibări ale crizelor. Deocamdată nu ne confruntăm cu situațiile în care crizele se închid.
Criza prețurilor din energie s-a manifestat începând cu anul trecut în întreaga Europă și la fel și în România. De exemplu, inflația din România, anul trecut a crescut de trei ori. la începutul anului aveam 2,5% și am terminat undeva spre 8%. Deci puseul inflaționist se manifesta puternic și nu avea nicio legătură cu războiul”, a afirmat Câciu.
Ministrul Finanțelor a precizat că puseul inflaționist și criza se resimte din 2020 încă din pandemie. Acest război a amplificat o serie de manifestări negative la adresa economiei.
Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.