VIDEO | Crin Antonescu: „Candidatura lui Eduard Hellvig la alegerile prezidențiale este o ipoteză de luat în seamă”

Publicat: 17 08. 2023, 22:26
Actualizat: 18 08. 2023, 00:39

This browser does not support the video element.

Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul lider al PNL consideră că Eduard Hellvig este un om inteligent și foarte tânăr. Acesta susține că ipoteza candidaturii lui Hellvig la alegerile prezidențiale este una de luat în seamă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Nu știu dacă va candida, dar părerea mea este că e o ipoteză de luat în seamă. Nu știu, în primul rând, el ce își dorește sau nu-și dorește. Știu doar că este un om care a acumulat o experiență excepțională, este un om ale cărui principii, mai mult sau mai puțin respectate, le cunosc, sunt foarte în regulă.

Și este un om inteligent. Ce vrea să facă mai departe… El este foarte tânăr. Știi cât de tânăr e? Încât dacă era judecător, îl scoteau la pensie”, a spus Crin Antonescu, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Eduard Hellvig a demisionat surprinzător de la șefia SRI, dar acesta nu a făcut niciun anunț privitor la intențiile sale.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”