VIDEO | Crin Antonescu, despre criza din Israel: „Suntem în fața unor situații fără precedent. Sentimentul este că lumea nu mai are lider”
This browser does not support the video element.
Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre criza din Orientul Mijlociu, care este foarte „periculoasă și extrem de aproape”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Suntem în fața unor lucruri fără precedent, unor mize, unor încărcături fără precedent, cel puțin pe timpul vieții noastre. Deocamdată, sentimentul este că lumea nu mai are lider. Este evidentă dificultatea poziției americane, indiferent cum se va soluționa această criză. Sper să se rezolve, deși sunt foarte îngândurat în privința asta, în favoarea americanilor. Repet, este în criză marele lider al lumii. Calitatea lui de jandarm, de arbitru, de putere dominantă – este sub o provocare fără precedent” a declarat Crin Antonescu.
De asemenea, conform fostului președinte al PNL, lumea se confruntă cu un conflict al civilizațiilor.
„Dincolo de împrejurările diplomatice, de taberele clasice pro-Israel, pro-Statele Unite, pro-Palestina… avem de-a face cu ceva care este extrem de periculos și extrem de aproape, ca să nu mai vorbim despre consecințele asupra Occidentului. Folosesc Occidentul într-un sens larg, incluzându-ne și pe noi, fără nicio ironie, pentru că suntem acolo. La aceste civilizații care riscă să se ciocnească, eu cred că noi am fost acolo și când eram sub comunism, dar și prin modul nostru de viață, cultura noastră elementară, formele noastre de civilizație. Și noi, dacă tragem liniile mari, am fost și suntem aici. Această criză ne privește. România pare și sper să rămână un loc liniștit. București este un oraș simplu în raport cu Paris sau Londra. Totuși, din păcate, nu va putea să cadă Parisul și să rămână Bucureștiul”, a mai spus Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”.