VIDEO | Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: „Regina Elisabeta era privită ca o stâncă”
This browser does not support the video element.
Cristian Diaconescu a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul ministru de Externe spune că Charles al III-lea a fost ucenicul din spatele Reginei Elisabeta timp de 50 de ani.
M. Tucă: Ce provocări extraordinare îl așteaptă pe Regele Charles al III-lea?
„în primul rând, un guvern nou, de câteva zile, fără uzura muncii guvernamentale, fără experiență. În al doilea rând, inflație foarte serioasă în Marea Britanie. În al treilea rând, o criză economică legată de energie prin care trecem toți și în al patrulea rând, încă nu s-au rezolvat problemele rămase din Brexit.
În egală măsură, Războiul din Ucraina, unde ei sunt foarte implicați alături de Statele Unite. Ei sunt foarte atenți la ce se întâmplă în proximitatea estică, mult mai atenți decât centrul Europei, cu toată prietenia pentru partenerii noștri.
Deci, din acest punct de vedere, o Mare Britanie la răscruce. În mod evident, poporul britanic își privea regina ca o stâncă, pentru că în parcursul crizelor, de la crizele mondiale, crizele politice din Marea Britanie sau crizele din propria familie, ultimul cuvânt era al reginei, iar poporul era lângă ea.
Charles al III-lea a fost ucenicul din spatele Reginei Elisabeta timp de 50 de ani”, a spus Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – https://www.facebook.com/mariustuca.ro – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!