VIDEO Cristoiu: „Anexarea celor patru teritorii ucrainene de către Rusia este cea mai mare monstruozitate din istorie. Occidentul trebuie să declare război Rusiei”
This browser does not support the video element.
Anexarea celor patru teritorii ucrainene de către Moscova reprezintă cea mai mare monstruozitate din istorie. Occidentul și Statele Unite trebuie să declare război Rusiei, spune publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.
Întrebat cum vor reacționa Statele Unite și Europa după ce, vineri, Vladimir Putin va anexa oficial cele patru teritorii din Ucraina, Ion Cristoiu spune: „Din punctul meu de vedere, având în vedere monstruozitate alipirii, nu există așa ceva în istorie. E fără precedent. La acest fapt de o gravitate ieșită din comun trebuie răspuns un conflict militar.
De regulă, era o șmecherie care se numea „proclamare independenței”, așa am crezut și eu – merg acolo, se proclamă independente, e monedă de schimb și la eventuală „pace contra teritorii”, a spus el.
Cristoiu spune că singurul răspuns viabil al Occidentului este declararea războiului Rusiei și astfel începerea celui de-al Treilea Război Mondial.
„Este un raft teritorial. Nu există, 20 % din teritoriu unei țări membre ONU, independente i-l iei. La acest raft unic în istoria modernă, Occidentul trebuie să răspundă cu ceva mult mai dur.
Singurul prin care poate răspunde este declararea de război Rusiei, altfel nu există. Dacă încep cu povești cu sancțiuni, cu ajutorarea lui Zelenski, s-a terminat!”, a declarat Ion Cristoiu.
Rusia va anexa vineri cele patru teritorii ocupate din Ucraina
Rusia va anexa oficial cele patru teritorii ocupate din Ucraina. Acordul va fi semnat vineri de Vladimir Putin. Ceremonia de semnare a tratatelor privind intrarea noilor teritorii în Federația Rusă va avea loc vineri, 30 septembrie, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, scrie BBC.
În cadrul evenimentului, președintele Vladimir Putin va rosti un amplu discurs.
Semnarea documentelor de anexare va avea loc vineri, la ora 15.00, aceeași cu a Bucureștiului, în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului. Vor fi semnate acorduri „cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse”, a precizat Dmitri Peskov, secretarul de presă al lui Vladimir Putin.
O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.