VIDEO Cristoiu, despre noua fază a războiului: „S-a ajuns la un moment „care pe care” și nu văd o rezolvare”

Publicat: 13/10/2022, 22:56

Războiul din Ucraina a ajuns într-un moment critic în care toate forțele implicate direct sau indirect sunt „care pe care” și o eventuală pace este aproape imposibil de pus în discuție pentru că niciuna din părți nu vrea să cedeze, spune publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.

Marius Tucă: „Dacă e luăm Rusia din al doilea război Mondial până la Stalingrad, lucrurile tot așa au stat. Adică s-au retras și așa mai departe. Dumneavoastră vorbeați armata română înainta”.

Ion Cristoiu: „Da, dar și atunci ca se poată opri la Stalingrad, a trebuit dea Stalin ordinul din 28 iunie „niciun pas înapoi” în care erau chiar trupe KGB, care nu-i lăsau fugă (pe soldați n.red). Ce te împușcau în spate. Tu cum vezi ieșirea din acest război? Cum vezi pacea?”

Marius Tucă: „Plec de la premisa dumneavoastră pacea poate fi semnată numai cu americanii la masă.  Ați spus de la bun început e un război între Occident, America și Rusia și acest război se desfășoară pe teritoriu Ucrainei și atunci, ca ajungem la pace trebuie ca la masă se așeze, bineînțeles, Ucraina, Rusia, dar vină americanii vină eventual, francezii, turcii, chinezii… nu știu. Astfel se poate încheia o pace.”

Ion Cristoiu: „Și ce fiecare?”

Marius Tucă: „Păi nu știu. Să se așeze la masă.”

Ion Cristoiu: „S-a ajuns la un moment care pe care și nu văd o rezolvare”.

Marius Tucă: „Poate fi, ‘domne, uite, teritoriile astea care au fost, probabil Donbas-ul, adică Lugansk-ul și Donețk-ul rămână republici independente, dăm înapoi celelalte regiuni, adică Herson-ul și Zaporojie, și Crimeea rămânea noastră. spun o chestie pe care o pot discuta”.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska