VIDEO | Dan Dungaciu, analist de politică externă: „Încrederea în UE a scăzut sub 50%. Pandemia, criza energetică și războiul sunt proiecte care au eșuat sau nu au fost gestionate așa cum ne așteptam”

Publicat: 09 11. 2022, 14:19

This browser does not support the video element.

Pandemia, criza energetică și războiul, toate sunt proiecte care au eșuat sau nu au fost gestionate așa cum ne așteptam, spune Dan Dungaciu, analist de politică externă, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul. Umăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Populația și-a pierdut încrederea în instituții. În ceea ce privește NATO și Uniunea Europeană, trebuie să spunem că această tendință a fost ilustrată și de eurobarometru, când s-a observat că încrederea în UE a scăzut sub 50%. Noi suntem pe scoruri asemănătoare și chiar mai mult decât media europeană din mai”, a declarat analistul politic.

Conform lui Dan Dungaciu, aceste scăderi vin și de la felul în care elitele românești și conducerea au poziționat România în această perioadă, dar și de la niște eșecuri percepute de UE. „Să nu uităm de tot ce s-a întâmplat până acum: pandemia, criza energetică, războiul: sunt toate proiecte care, mai mult sau mai puțin, au fost eșuate sau nu au fost gestionate așa cum ne așteptam. Pandemia s-a terminat cu războiul, criza energetică a început înainte de război; criza nu a apărut în timpul pandemiei.”

„UE a încercat să își găsească un anumit tip de ritm, dar grija majoră a UE este cea a energiei electrice, căci percepția publicului este că UE este o zona a prosperității, a performaței economice, a capabilităților. Desigur că dacă UE nu reușește să presteze, atitudinea față de Uniunea Europeană se schimbă automat”, a mai spus Dan Dungaciu, analist de politică externă.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.