VIDEO | Gen. Constantin Spînu: „Fragmentele de dronă au căzut prin spațiul aerian al României”
This browser does not support the video element.
Generalul Constantin Spînu, director de comunicare al MApN, a avut o intervenție telefonică la emisiunea lui Marius Tucă, transmisă live de Gândul. Acesta spune că rușii bombardează porturile ucrainene de la Dunăre. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Am infirmat că au existat lovituri directe, intenționate, asupra teritoriului național al României. Noi am declanșat verificările chiar începând cu acea zi. Aș dori să fac apel la la memoria noastră colectivă.
Se vorbea despre explozii, despre atacuri, despre lovituri pe teritoriul național al României care nu s-au confirmat și nu sunt confirmate nici acum. Ulterior, pentru că noi am deschis verificările, au fost găsite în două locații până acum, nu excludem să mai găsim resturi de drone, aceste fragmente și am comunicat cu maximă transparență acest lucru.
Ne dorim și noi să avem toate informațiile. În comunicatul de sâmbătă, noi am spus că drona este similară cu cea folosită de armata rusă. Până când nu vor fi finalizate expertizele specialiștilor care sunt implicați în aceste două procese de analiză, nu putem să avem certitudini.
Poate fi vorba de violarea spațiului aerian al României. Aceste fragmente, care sunt similare cu cele folosite de armata rusă, nu au căzut pe teritoriul național decât prin spațiul aerian al României. Rușii bombardează porturile ucrainene de la Dunăre.
Am anunțat că am informat în permanență structurile aliate. Ambele locații unde au căzut dronele au fost verificate. Toate elementele vor fi stabilite de experți în urma expertizei. Urmează să verificăm dacă au existat informații eronate”, a spus Constantin Spînu, director de comunicare al MApN.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”