VIDEO | Gen. Eugen Bădălan: „Moralul trupelor ruse este căzut. În aparență se prefigura o victorie a Ucrainei”

Publicat: 26 09. 2022, 23:10

Fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Gen. (R) Eugen Bădălan, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Generalul spune că echipamentele ucrainene sunt de ultima generație, iar moralul trupelor ruse este căzut.

Echipamentele militare ale rușilor sunt echipamentele din clasa specifică secolului 20, pe când echipamentele pe care le au la dispoziție ucrainenii, primite de la toate țările membre NATO și ale Uniunii Europene, sunt echipamente de ultima generație.

Deci, raportul de forțe și cantitativ și calitativ s-a modificat în acest moment în favoarea forțelor ucrainene. Mai mult decât atât, un alt element al armatei militare pentru a se asigura victoria este moralul trupelor.

Moralul trupelor Federației Ruse de pe frontul din Ucraina este în acest moment căzut, pe când moralul Ucrainei este mai bun acum decât la început. Deci, având în vedere cele trei principii de care am vorbit în acest moment, se prefigurează o victorie a Ucrainei, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Kremlinul a reacționat la toate aceste trei elemente de care am făcut vorbire și a reacționat din timp. În urmă cu trei săptămâni, în momentul în care Ucraina a preluat inițiativa, au modificat Codul Penal și au mărit pedepsele pentru cei care nu se supun obligațiilor militare sau care demonstrează împotriva propriei armate la 15 ani de închisoare”, a spus Gen. Eugen Bădălan.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.