VIDEO | Gen. (R) Eugen Bădălan: „Începerea negocierilor de pace este aproape imposibilă. Ar fi putut să aibă loc anul trecut”

Publicat: 07 02. 2023, 22:42
Actualizat: 07 02. 2023, 22:47

This browser does not support the video element.

Gen. (R) Eugen Bădălan – fost șef al Statului Major General al Armatei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că s-a pierdut momentul în care Rusia ar fi putut să aibă negocieri de pace cu Ucraina. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„În acest moment, toată lumea se întreabă de ce nu încep negocierile pentru pace. Începerea negocierilor mi se pare aproape imposibilă. S-a pierdut un moment al posibilei negocieri. Anul trecut, prin luna martie, existau condiții pentru o posibilă negociere și pace, măcar pentru rămânerea conflictului într-o stare de așteptare, adică un fel de armistițiu”, a declarat gen. (R) Eugen Bădălan.

Putea fi un conflict latent, fără să aibă loc atâtea decese, consideră acesta.

„Anul trecut, când toată lumea spunea că Ucraina a câștigat, s-au întâmplat două lucruri: Ucrainienii au reușit să preia inițiativa. A fost singurul moment când ucrainienii au preluat inițiativa războiului. Au indus în eroare strategică armata Rusiei, vehiculând ideea că vor da o contralovitură în Donbas. Rușii și-au luat forțe și le-au dus acolo, iar ucrainenii au dat lovitura în Sud. Au avut succes. Rușii au plecat pentru că erau în inferioritate. În plus, au reușit să realizeze și un raport de forțe favorabil lor”, a mai spus generalul.

Din punct de vedere calitativ, raportul de forțe este de partea ucrainenilor, a adăugat el.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”