VIDEO | Gen. (R) Eugen Bădălan: „Ucraina trebuie să se apere. Nu este în măsură să mai desfășoare vreo acțiune ofensivă”

Publicat: 07 02. 2023, 23:11

This browser does not support the video element.

Gen. (R) Eugen Bădălan – fost șef al Statului Major General al Armatei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că Ucraina trebuie să se apere de atacurile rusești și are nevoie de armament antitanc, antiaerian și de tancuri. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„S-a vorbit că a venit momentul în care Ucraina poate trece la o contraofensivă. Am auzit diverși analiști spunând că Ucraina câștigă Crimeea până în luna august. Eu am îndoieli în legătură cu valabilitatea unor analize de genul acesta. Ucraina trebuie să se apere. Nu este în măsură să mai desfășoare vreo acțiune ofensivă. Ea trebuie să se apere, iar apărarea ei este într-o cursă contraconometru”, a declarat gen. (R) Eugen Bădălan.

Conform acestuia, rușii aproape că au terminat manevrele de aducere a forțelor pentru ofensivă, dar și cele de mobilizare.

„Rusia are la dispoziție aproximativ 500.000 de oameni pe care îi poate trimite pe frontul ucrainean. De asemenea, are circa 9.000 de tancuri. Rușii nu le vor folosi pe toate în Ucraina, că nu au unde, dar le au. Ucrainienii, cu toate ajutoarele occidentale, ar putea avea 500 – 700 de tancuri. Acum, Ucraina are nevoie să fie sprijinită cu armament antitanc, cu armament care să-i apere spațiul aerian și are nevoie de tancuri. El este, de regulă, o armă destinată ofensivei”, a mai spus el.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”