Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Gen. (R) Silviu Predoiu, despre atacul sângeros din 7 octombrie: „Hamas a simțit că Israel era intr-un moment de slăbiciune”

VIDEO | Gen. (R) Silviu Predoiu, despre atacul sângeros din 7 octombrie: „Hamas a simțit că Israel era intr-un moment de slăbiciune”

Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În ultima perioadă, tema palestiniană fusese complet ignorată de Israel, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

La atacul din 7 octombrie, organizația Hamas știa că Israelul se află într-un moment de slăbiciune, consideră generalul.

„Statul Israel avea cu totul alte probleme la momentul respectiv. Acum, apar declarații ale unor militari israelieni care spun: domnule, noi am avertizat că se întâmplă ceva, că sunt apariții ciudate în zonă, că au dispărut unii fermieri pe care îi știam de ani și au apărut alții în loc. În același timp, la Tel Aviv și alte orașe israeliene erau proteste uriașe împotriva lui Netanyahu și măsurilor lui. Lucrurile astea afectează și eficiența armatei, și eficiența serviciilor, și atenția structurilor. Măsurile de securitate (cu senzori de mișcare, cu mitraliere cu foc automat, care erau declanșate de la distanță, cu gard, cu toată rețeaua de senzori, cu drone) sunt elemente importante pentru securitate a unui stat, dar pot să aibă și un efect păcătos”, a declarat gen. (R) Silviu Predoiu.

Conform generalul, tema palestiniană fusese complet lăsată la o parte de către Orientul Mijlociu. „În ultima vreme era exclusă existența palestiniană. La ultimele măsuri ale lui Biden, vizând relația dintre Israel și Arabia Saudită, era eliminată tema palestiniană. Ieșirea lui Netanyahu din 22 deptembrie, când a prezentat harta Israelului și a Orientului Mijlociu, a fost total neinspirată. Nu exista nimic, doar Israelul și celelalte țări arabe. Era inevitabil ce s-a întâmplat. Prin atacul din 7 octombrie s-a vrut, în mod evident, un mesaj către țările arabe, care s-au trezit ca după un duș rece, brusc, care au realizat că mai există și palestinienii.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și