VIDEO | Gen. Virgil Bălăceanu: „Rușii au investit foarte mult în pregătirea lucrărilor de fortificații”

Publicat: 15 09. 2023, 12:48

This browser does not support the video element.

Gen. Virgil Bălăceanu, președinte AORR (Asociația Ofițerilor în Rezervă din România), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că ucrainenii nu au avut sisteme atât de bine fortificate, însă rușilor tot nu le-a fost ușor să cucerească anumite zone. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„S-au pregătit aceste linii de apărare, trei aliniamente de apărare, primul este cel mai puternic, al doilea este mediu, iar al treilea este de rezistență. Este pe principiul Primului Război Mondial. Nu m-am gândit la un război de tranșee. Iată că este o realitate, războiul din Ucraina este o combinație între Primul, al Doilea Război Mondial și cel de actualitate.

Ucrainienii înaintează, dar înaintează cu ritm foarte scăzut. Eu plec de la următoarea idee: chiar dacă ucrainenii nu au avut sisteme atât de bine fortificate (că nu s-a pregătit pe direcțiile în care au atacat rușii la începutul invaziei și după), iar Bahmut nu a fost puternic pregătit de apărere, a fost cucerit foarte greu”, a declarat gen. Virgil Bălăceanu.

Președintele AORR a precizat că liniile de fortificație ale rușilor sunt pe o suprafață de 100-150 km.

„Direcțiile respective sunt determinate de comunicații, mai ales că acționează cu tehnică grea; de formele de relief, pentru că dacă ai undeva o râpă, este clar că râpa aia nu trebuie să o mai aperi pentru că ea va fi ocolită. Se execută lucrări de fortificații în locul în care trebuie să ocolești râpa respectivă. Lucrările de fortificații se apără, că să nu dea posibilitatea să fie distruse. Rușii au investit foarte mult în pregătirea lucrărilor de fortificații. Au avut și amplasamente betonate, au câmpurile de mine, care sunt extrem de extinse”, a adăugat gen. Virgil Bălăceanu, președinte AORR (Asociația Ofițerilor în Rezervă din România).

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”