VIDEO | H. D. Hartmann: „Nu putem explica anumite fenomene. Avem tehnologia să ne dăm seama că nu avem cum să le explicăm”

Publicat: 05 10. 2023, 22:52
Actualizat: 06 10. 2023, 12:20

This browser does not support the video element.

H. D. Hartmann, analist politic, profiler și jurnalist, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta vorbit despre evenimentul de la Congresul mexican, unde un cercetător al fenomenului OZN a prezentat parlamentarilor „cadavre non-umane” descoperite în minele din Peru. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Ceea ce am văzut este că nu sunt rasă umană. Mexicanul a avut dreptate. Sunt o rasă construită pentru a scoate resurse: legendele vorbesc despre aur, despre argint. Este o rasă de lucrători în mine, adică entități biologice. Nu le spunem niciodată forme de viață, ci EBE (entitate biologică externă). S-a luat forma de viață care exista deja pe această planetă și s-a făcut în laborator”, a spus H. D. Hartmann.

În ceea ce privește raportul NASA în legătură cu existența extratereștrilor, analistul politic a declarat: „NASA nu a spus niciodată că există extratereștri, dar au spus că se vor uita în dovezile istorice. Ce dovezi istorice? Că ei au dovezi de acum 80 de ani, nu de acum 2.500 de ani. Ei încep să recunoască faptul că au un fond documentar pe care nu și-l pot explica. Avem tehnologia să vedem că nu putem explica anumite fenomene. Ne dăm seama că nu vom reuși nici cu următoarele tehnologii.”

„Până acum, noi am învățat că tehnologia ne explică anumite fenomene pe care nu le puteam explica acum 200, 300, 500 de ani. Am ajuns să avem o tehnologie care să ne arate că noi nu înțelegem anumite fenomene, că sunt o minoritate a minorităților. Dacă tehnologia îmi spune că nu pot să explic, am două soluții: ori fac parte dintr-un sistem de legi fizice, chimice, biochimice, spațiale, cosmice – pe care eu nu le cunosc, ori sunt produse artificiale ale unei lumi care gândește ca mine sau s-a dezvoltat tehnologic altfel”, a încheiat Hartmann.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”