VIDEO | H. D. Hartmann: „Păcatul major al familiei Ceaușescu, cel săvârșit asupra Doncăi Mizil”
This browser does not support the video element.
H. D. Hartmann, analist politic, profiler și jurnalist, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Profilerul spune că un mare păcat al familiei Ceaușescu este cel Nicu Ceaușescu – Donca. Aceasta a fost marea iubire a lui Nicușor și Elena ar fi urât-o așa de tare încât ar fi dat ordin ca tânăra să fie dusă cu forța la avort. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Venind spre emisiune, mi-am amintit că mă întrebam ce păcat al familiei Ceaușescu să dau exemplu. Drama Nicu Ceaușescu – Donca (Donca Mizil a fost fosta mare iubire a lui Nicu Ceaușescu). Aia a fost o crimă ordonată de Elena Ceaușescu. Pentru acea crimă aș fi executat-o pe Elena Ceaușescu. Cu toate aceste păcate ale lor, poporul român nu este la mâna samsarilor de real estate. Ceaușescu a lăsat 2,5 milioane de apartamente pe care, dintr-o nervozitate, inteligență, Ion Iliescu a dat voie chiriașilor să le cumpere. Industria franceză s-a dezvoltat cu furtul de resurse din toate fostele colonii franceze. Franța nu s-ar fi dezvoltat fără acele resurse. Eu reamintesc că marea industrie britanică și marea putere economică britanică s-a dezvoltat în baza spolierii resurselor indiene. Într-adevăr, educația era de modă veche”, a declarat analistul politic H. D. Hartmann.
De asemenea, datorită lui Ceaușescu au fost construite spitalele județele, spune Hartmann.
„Există, în fiecare județ al acestei binecuvântate țări, un spital județean. Știți cât i-a trebuit Franței să construiască în fiecare departament un spital departamental? Ceaușescu, în 24 de ani, a construit spitale județene”, a precizat H. D. Hartmann, analist politic, profiler și jurnalist, în emisiunea ”Marius Tucă Show”.
Nicu și Donca s-au iubit aproape 10 ani
Dona Mizil a fost marea iubire a lui Nicușor Ceaușescu, dar relația dintre cei doi nu a fost deloc pe placul Elenei Ceaușescu. Mai mult, se spune că Elena o ura atât de mult pe Donca încât ar fi dat ordin ca tânăra să fie dusă cu forța la avort, ca să nu nască un copil cu Nicușor.
Nicu și Donca s-au iubit aproape 10 ani, dar fiul cel mic al dictatorului nu a apucat să o ia de nevastă pe marea lui iubire. Prietenii lui Nicu spun că dintre toate femeile pe care le-a cunoscut, Donca a fost cea pe care a iubit-o cu adevărat.
În cele din urmă, Nicușor s-a căsătorit cu Poliana Cristescu, așa cum și-a dorit mama sa, iar Donca s-a măritat cu Dan Sonia.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”