H. D. Hartmann, analist politic, profiler și jurnalist, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Pentru autorități, profesorii nu au reprezentat niciodată o amenințare, consideră acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
Aflați în grevă generală de aproape trei săptămâni, profesorii continuă protestele și își cer drepturile. Deși sindicaliștii din educație s-au întâlnit de câteva ori cu premierul, cu ministrul Educației și cu cel al Muncii, dascălii nu au considerat că nu sunt suficiente motive reale pentru a se întoarce în clase și a continua cursurile.
„Profesorii nu au fost niciodată o amenințare. La ora actuală, ei nu au înțeles cum au fost manipulați. Mai este o problemă: acum doi ani nu aveau salariile astea?”, a declarat H. D. Hartmann.
Conform analistului politic, atitudinea autorităților arată „cinism și iresponsabilitate”.
„Sistemul, pentru că nu conduce statul cu adevărat și conduce grupuri de interese, nu are capacitatea de a înțelege că statul înseamnă cu totul altceva. Sistemul nu mai interesează statul. În acest moment, statul are doar ideea de putere. Obiectivul este să-și mențină interesul, să nu fie afectate interesele. Se vrea să nu li se ia din bani, să nu le fie afectate afacerile, să nu vină cineva să îi aresteze”, a adăugat Hartmann.
Vineri, profesorii s-au strâns în Piaţa Victoriei, de unde au pornit în marş pe străzile Capitalei. Potrivit autorizaţiei obţinute de sindicalişti din partea Primăriei Capitalei, evenimentul este programat în intervalul 11.00-16.00.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”