Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Horia Constantinescu, președintele ANPC: „Oamenii confundă agresivitatea cu fermitatea. Nu sunt puțini cei care ascultă îndrumările noastre”

VIDEO | Horia Constantinescu, președintele ANPC: „Oamenii confundă agresivitatea cu fermitatea. Nu sunt puțini cei care ascultă îndrumările noastre”

Horia Constantinescu, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. De cele mai multe ori, când vine vorba despre controalele ANPC, oamenii nu își dau seama că este o diferență între agresivitate și fermitate, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„La momentul la care m-am angajat, mi s-a părut că trebuie să fie o autoritate (nr -ANPC). Nu cred că duritatea este termenul. Oamenii confundă duritatea și agresivitatea cu fermitatea. Sunt noțiuni total diferite. Nu intru dând ușa de perete, să sară tencuiala, nici nu vorbesc încruntat, ca și când m-ar strânge pantofii. În schimb, avem interlocutori și, slavă domnului, nu sunt puțini cei care înțeleg și care vor să și care acceptă sfaturile și îndrumările oaste sau și sancțiunile. În general, ne orientăm către avertizare. Există oameni care le acceptă. De aceea, știm că lucrurile vor merge mai departe în sensul pozitiv. De exemplu, în portul Tomis din Constanța, m-a invitat unul dintre operatorii economici și mi-a arătat cum a înțeles să-și construiască bucătăria. Era absolut impecabil organizată”, a declarat Horia Constantinescu.

Conform șefului ANPC, multe restaurante din străinătate nu respectă normele din UE. „Nu respectă elaborarea meniurilor și a informațiilor obligatorii legate de alergeni. Ei nu au luat în serios toate regulamentele europene, pentru că ei, cumva, au crescut împreună cu Europa. Sunt mult mai apropiați, noi suntem rudele de la țară. Pentru a putea intra în Europa, trebuia să știm poezii, să vopsim ouă de Paște. Am fost în Bruxellex la o întâlnire a protecției consumatorilor și încercam să văd dacă găsesc măcar o etichetă făcută conform regulamentului european 1869. Nicio etichetă.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele