VIDEO | Ion Cristoiu: „Nu înțeleg de ce la noi este o slugărnicie bănoasă. La noi, viața e mult mai interesantă. Nu e nimic care să te poată surprinde”
This browser does not support the video element.
Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Jurnalistul a vorbit despre diferențele dintre România și Marea Britanie, precizând că, dintre toate călătoriile sale în străinătate, a fost pentru prima dată când a avut „această imagine a șocului, a diferenței culturale”. Invitatul lui Marius Tucă a afirmat că „la noi, totul e o surpriză”, iar „viața e mult mai interesantă”, în contextul în care „nu e nimic care să te poată surprinde”.
„M. Tucă: Dacă ne uităm acum la ce se întâmplă în lumea asta, România are vreo șansă să fie altceva decât este?
Ion Cristoiu: Nu, nu are. Pentru prima dată am avut această imagine a șocului, a diferenței culturale. Poți să ai cel mai bun sistem democratic din lume – problema este că democrația nu funcționează dacă cel dintr-un anumit punct nu este ceea ce trebuie.
M. Tucă: Totuși, acolo democrația funcționează dintotdeauna, am văzut ce s-a întâmplat șiîn cele două războaie mondiale. Cred că, totuși, sistemul a fost cel care a creat structura asta, până la urmă, și a oamenilor.
Ion Cristoiu: Da, dar acești oameni au fost creați de sistem, sigur, de democrație, dar cred că au avut și o predispoziție ca să se lase educației. Eu tot încerc să îmi explic de ce nu merge. Nu înțeleg de ce la noi este o slugărnicie bănoasă, dacă se poate spune așa. Nimeni nu spune acum să fii rebel tot timpul, dar dacă nu se poate, nu se poate.
Am filmat, în prima zi de grevă, aici, la Victoria Station. Erau oameni, lucrători de la sindicat, care erau pe peroane și veneau și oameni care nu știau. N-am văzut pe nimeni isteric, erau politicoși. Adică raportul de politețe este uriaș – poate că e o politețe ipocrită, dar este uriașă.
M. Tucă: Mai bine o politețe ipocrită decât o bătaie de joc – și nu cred că e ipocrită. Oamenii au învățat să fie amabili, au învățat să facă lucrul ăsta.
Ion Cristoiu: Sunt calmi pentru că funcționează perfect totul. La noi, totul e o surpriză. La noi, viața e mult mai interesantă. Pentru că te poți urca în tren și nu găsești locul sau te poți poți urca în tren și să vină controlorul. Nu e nimic care să te poată surprinde.”
O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.