Niciun stat din Occident nu are un tratat de apărare reciprocă cu Ucraina. În momentul de față noi ne sacrificăm pentru democrație, spune publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.
„Niciunul din statele occidentale, inclusiv România, nu a avut un tratat de apărare reciproc cu Ucraina. Primul război mondial a izbucnit deoarece Rusia avea tratat cu Serbia, tratat în caz de atac.
Este foarte important, pentru că și noi aveam un tratat făcut de Carol I cu Austro-Ungaria, dar în tratatul ăla era un paragraf care ne-a dat nouă posibilitatea să ne declarăm neutralitatea și care spunea că numai dacă Serbia atacă, dar în cazul de față niciun stat occidental și nici România nu a avut un tratat care spunea în caz de agresiune Ucraina sare în ajutorul nostru. Deci noi ne sacrificăm pentru democrație”, a declarat Ion Cristoiu.
Publicistul spune că războiul din Ucraina nu are șanse să se termine mai devreme de 2-3 ani.
„Războiul nu se va încheia nici în 2023. E un război mondial. Va mai dura pentru că trebuie să vadă cum va reacționa Occidentul. Va mai dura încă 2-3 ani. Va fi un război lung, chiar dacă pe front mare lucru nu se va mai întâmpla, Zelenski va mai mobiliza încă o dată un milion de oameni”, a spus Cristoiu.
Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.