VIDEO | Ion Cristoiu: „Oricine poate raporta conținutul de pe YouTube. Materialul neadecvat ar putea fi dat jos”

Publicat: 12 05. 2023, 13:04

This browser does not support the video element.

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Dacă oamenii consideră că un conținut încalcă regulile YouTube, pot trimite o notificare pentru a putea fi eliminat conținutul respectiv, a anunțat acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Oricine poate notifica informațiile de YouTube. Se numește conținut inadecvat. Eu, până acum, pe contul meu nu am avut niciun conținut inadecvat. Totuși, am avut 50 de plângeri. Toate plângerile nu s-au bazat pe ceva serios. Materialele nu au fost scoase. Oamenii fac plângere fără motiv, iar eu sunt notificat și nu mi se suspenda conținutul, că rezolv problema. Lumea se joacă”, a spus scriitorul.

Ion Cristoiu: „ANCOM va decide ceea ce este ilegal pe internet”

Autoritatea de reglementare în telecomunicații a obținut calitatea de coordonator de servicii digitale (DSC) în România al Digital Service Act (DSA) la începutul lunii martie, printr-un memorandum al Guvernului. DSA se va aplica tuturor furnizorilor de servicii digitale începând din ianuarie 2024. În calitate de coordonator, ANCOM va avea atribuții de reglementare și supraveghere inclusiv în privința conținutului publicat pe Internet.

Noul regulament spune că autoritatea coordonatoare va numi o listă de notificatori de încredere din rândul societății civile sau al instituțiilor publice, care vor avea responsabilitatea de a reclama furnizorilor de servicii conținutul de pe Internet considerat ilegal după criterii stabilite de aceeași autoritate coordonatoare. La rândul lor, notificatorii de încredere sunt obligați să raporteze anual toate notificările înaintate furnizorilor de servicii digitale și măsurile luate ulterior de platforme în baza acestora.

„ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații) va stabili ce înseamnă ilegal pe internet, ceea ce este primul lucru ambiguu.

Aceeași instituție stabilește notificatorii de încredere. Nu se știe cine vor fi aceștia. Anumiți notificări ar putea face 200 de notificări/zi unui singur om”, a adăugat scriitorul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”