Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ion Cristoiu: „Problema nu este că ne înarmăm, ci că nu ne explică nimeni de ce. Dacă nu ni se spune de ce, înseamnă că își bat joc de noi”

VIDEO | Ion Cristoiu: „Problema nu este că ne înarmăm, ci că nu ne explică nimeni de ce. Dacă nu ni se spune de ce, înseamnă că își bat joc de noi”

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Guvernanții ar trebui să ne explice care este strategia în ceea ce privește decizia înarmării țării. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Războiul din Ucraina a declanşat o incredibilă înarmare a Europei. Multe state europene au anunţat creşterea bugetelor apărării. Germania va cheltui 100 de miliarde de euro pentru înarmare, iar România va aloca 20 de miliarde de euro pentru armament, echipamente blindate, avioane, submarine, elicoptere, tancuri etc.

Scriitorul Ion Cristoiu nu înțelege cum de nu întreabă nimeni care sunt motivele pentru care vom cheltui atâția bani pentru înarmarea țării.

„Avem o situație: România a început să se înarmeze în momentul în care a început războiul din Ucraina. Este civilizat – este cum vreți, nu democratic, de bun simț – ca un conducător al României (președintele, premierul sau ministrul Justiției) să vină în Parlament și să spună: „uite ce se întâmplă. Noi, până acum, nu ne-am înarmat că am crezut că nu-i niciun pericol. Acum, este un pericol. Noi avem date că va începe un nou război mondial sau avem date că ne vor ataca rușii. Nu vrem ca acest noi conflict să ne prindă nepregătiți”. Să vină ministrul Apărării să ne spună că nu aveam submarine, că noi vom trebui să ne apărăm și nu avem avioane etc”, a declarat scriitorul.

Conform acestuia, este în regulă faptul că România se va înarma, însă oamenii au dreptul să știe de ce.

„Problema nu este că ne înarmăm, ci că nu ne explică nimeni de ce și nimeni nu întreabă. Dacă nu ni se spune, înseamnă că își bat joc de noi, că sunt banii noștri”, a încheiat Cristoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și