VIDEO | Ion Cristoiu: „Uniunea Europeană are o esență democratică – dreptul de veto”
This browser does not support the video element.
Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre decizia României de a se alătura grupului țărilor care cer eliminarea dreptului de veto în politică externă și securitate. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
România s-a alăturat grupului de 9 țări, printre care cele 6 fondatoare ale UE, care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii esențiale – politica externă și securitatea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. Cele nouă state inițiatoare sunt Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Slovenia, Spania şi Olanda.
Cristoiu: „UE are o esență democratică – dreptul de veto al fiecărui stat”
„Este foarte important. România s-a alăturat grupului de țări care au inițiativa asta. Nu este vorba de o inițiativă cu care sunt de acord 25 de state, iar România nu a fost de acord. Țara noastră este avangarda acestei propuneri. Uniunea Europeană are o esență democratică – se numește dreptul la veto al fiecărui stat, indiferent că este mare sau mic. Acesta s-a înființat ca Uniunea Europeană să nu fie dominată de marile puteri. Oamenii nu știu despre ce este vorba pentru că nu le-a explicat nimeni.
Țările, altele decât cele mari, sunt interesate vital să existe acest drept de veto. Asta pentru că poate să vină Germania și Franța și să impună o direcție externă ca noi să ne integrăm în Africa sau ca Uniunea Europeană să primească milioane de refugiați. Noi nu avem un astfel de interes. Și atunci, având drept de veto, te poți opune sau poți să negociezi. Vine Franța, care are și ea un interes, apoi îl spui și tu ca vrei ceva la schimb”, a declarat Ion Cristoiu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”