VIDEO | Lucian Romașcanu: „În artă și în cultură trebuie să primeze valoarea. Nu susțin schimbarea obiceiurilor și tradițiilor”

Publicat: 10 05. 2023, 15:43

This browser does not support the video element.

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii și Identității Naționale, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre noile reguli care vor fi impuse la premiile Oscar. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„La Oscar trebuie să se aleagă în funcție de valoare, nu de sex, nu de vârstă, nu de altceva. Am tot respectul pentru toată lumea, dar cred că în artă și în cultură trebuie să primeze valoarea”, consideră Lucian Romașcanu.

Începând cu ediția din 2025 a premiilor Oscar, pentru a fi nominalizate la categoria ”Cel mai bun film”, producțiile trebuie să respecte cel puțin unul dintre următoarele criterii:

  • Cel puțin unul dintre actorii care joacă rol principal să facă parte dintr-un grup rasial sau etnic slab reprezentat;
  • Subiectul să fie, după caz, despre femei, comunitatea LGTBQ, un grup rasial sau etnic slab reprezentat sau persoane cu dizabilități;
  • Cel puțin 30 dintre actorii din distribuție trebuie să facă parte din cel puțin două dintre categoriile de mai sus.

„Am fost la o piesă a Alinei Șerban. A fost un spectacol impecabil, dar nu stai și te gândești, bă, distribui pe cineva după culoare sau după credință. Valoare iese la suprafață. Din punctul meu de vedere, toată lumea are drepturi, dar nu poți ajunge să protejezi majoritatea de restul. Toată lumea are loc sub soare, dar nu îmi schimba obiceiurile și tradițiile.”, a mai spus ministrul Culturii.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”