VIDEO Marea miză din spatele negocierilor ruso-ucrainene. Ioan Mircea Pașcu: „Condițiile pentru ridicarea sancțiunilor după ce se termină toată afacerea asta / Mitul invincibilității armatei ruse a dispărut!”
This browser does not support the video element.
Prof. univ. dr. Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al apărării în 2000-2004, a fost invitat în emisiunea lui Marius Tucă, în cadrul ediției speciale ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul. Fostul ministru a făcut, prin prisma experienței sale, o analiză a miturilor dărâmate și a marilor mize din cadrul războiului ruso-ucrainean.
Ce spune fostul ministru al Apărării despre mitul militar pe care l-a dărâmat războiul dintre ruși și ucraineni?
„Marius Tucă: „Se spune că rușii au făcut ce au vrut în Ucraina. Sunt alte păreri care spun că s-au împotmolit și capacitatea lor de război, nici vorbă… Care este adevărul, domnule ministru?”
Ioan Mircea Pașcu: „Ăsta din urmă. Din punct de vedere militar, un mit a dispărut: mitul invincibilității armatei ruse! Și din punctul ăsta de vedere, ei au recurs la distrugerea clasică pe care au folosit-o și în al Doilea Război Mondial, au făcut zob tot ce au întâlnit în cale.”
Ioan Mircea Pașcu a dezvăluit în dialogul cu Marius Tucă și care este marea miză din spatele negocierilor ruso-ucrainene.
„Vrei să-ți spun care este cea mai mare miză? Este care sunt condițiile pentru ridicarea sancțiunilor după ce se termină toată afacerea asta”, a declarat fostul ministru al Apărării, în exclusivitate pentru Gândul.
Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.