VIDEO | Mihai Tatulici: „S-a permis ca structuri ale statului să se prăbușească lângă noi și cu noi”

Publicat: 19 10. 2022, 23:22

This browser does not support the video element.

Mihai Tatulici – jurnalist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Jurnalistul spune că în România s-a permis ca structuri ale statului să se prăbușească.

Clubul Român de Presă nu mai există din cauza patronilor, a editorilor șefi și a societății jurnalistice, consideră scriitorul.

„N-am reușit să facem opoziție față de decăderea României. La mine se aplică regula: dacă ești nemulțumit de ceva, exprimă-te. Mie nu îmi place să dau vina pe alții când n-am reușit eu. Și nu îmi place nici pentru breasla noastră”, a mai declarat Mihai Tatulici.

Mihai Tatulici a mai precizat că trebuie să învățăm ceva din anii de democrație.

„Lumea e plină de lași, asta face parte din natura umană. Noi trebuie să învățăm din anii în care, chipurile, am învățat democrație și cum să operăm cu libertatea. De fapt, noi suntem tot la început. Eu nu știu când au trecut 33 de ani de la Revoluție.

Constat că au trecut și nu stiu cum «mașina de mestecat oameni” ne-a lăsat să permitem ca strucuri ale statului să se prăbușească lângă noi și cu noi», a mai spus jurnalistul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”